Deloc întâmplător, în mijloc de aprilie, Festivalul „Cluj Modern 2011” s-a încheiat cu o mare şi importantă, prin semnificaţ iile ei, lucrare vocal- simfonică.

Este vorba de Requiem-ul pentru solişti, cor şi orchestră de Zeno Vancea, prima lucrare de acest gen din întreaga noastră literatură muzicală, creaţie care vede luminile rampei de concert abia acum, în primă audiţie absolută, la şapte decenii după ce a fost concepută. Motivele acestei audiţii atât de întârziate? Numeroase şi complicate. Ni le-a desluşit în bună parte compozitorul Adrian Pop, rectorul Academiei clujene de Muzică, directorul Festivalului. Anii grei ai războiului, refugiul, incertitudinea situaţiilor, radicalismul regimului de aşa-zisă „democraţie populară”, anii teribili ai „obsedantului deceniu”, copleşitoarea „epocă de aur”, comodităţi şi lâncezeli de tot felul, tipic dâmboviţene, au amânat până peste-poate momentul primei audiţii. Şi-au luat această responsabilitate Filarmonica „Transilvania”, dirijorul Nicolae Moldoveanu, corul academic al instituţiei, organism condus de maestrul Cornel Groza, un inimos grup de muzicieni, cei care au cercetat cu minuţie, cu exemplară acribie, semnele partiturii, au operat corecturi, au ameliorat orchestraţia. Rezultatul? O amplă lucrare vocalsimfonică de inspiraţie religioasă – rostuită în patru secţiuni, lucrare ataşată spiritualităţii creştine ortodoxe – a fost introdusă în circuitul de concert. Inclin să consider că aspectul documentar este precumpănitor. Inconsecvenţele de ordin stilistic ţin mai mult de sursele materialului ritmico-melodic, deşi relaţia monodie-polifonie este realizată în mod firesc, drept un proces ce ţine de complexitatea discursului muzical, de accentuarea tensiunii dramatice. Lucrarea are mertiul de a ne fi luminat şi o altă latură, cea meditativ-dramatică, a personalităţii maestrului, un aspect abil retras în timpul vieţ