Reveniţi recent dintr-un turneu de promovare a piesei „So Lucky", băieţii de la Zdob şi Zdub sunt gata pentru următoarea destinaţie. Pe data de 24 aprilie, reprezentanţii ţării noastre la Eurovision vor susţine un concert grandios la Kiev.
Evenimentul, organizat de participantul Ucrainei la Eurovision, Mika Newton, va avea loc în scuarul Independenţei din Kiev şi va găzdui peste 150.000 de spectatori. Pe aceeaşi scenă cu Mika şi Zdubii vor evolua cunoscuţi artişti ucraineni, dar şi concurenţii din Austria (Nadine Beiler), Azerbaidjan (Elli& Nikki), Marea Britanie (formaţia „Blue") şi Franţa (Amaury Vassili), care îşi vor prezenta piesele.
În ultimele două săptămâni, băieţii de la Zdob şi Zdub au reuşit să cânte în mai multe ţări, precum Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Turcia, România, Belgia, unde au fost întâmpinaţi şi trataţi regeşte. În timpul călătoriei au luat parte la emisiuni radio şi TV, au participat la conferinţe de presă şi concerte improvizate şi s-au întâlnit cu reprezentanţi la Eurovision din mai multe ţări.
„Suntem pentru prima dată la Erevan, este un oraş neobişnuit, dar frumos. Locuitorii de aici sunt receptivi, au o bucătărie gustoasă, coniac de calitate. Am învăţat multe lucruri despre stilul de viaţă din acest colţ de lume, despre relaţiile lor dificile cu vecinii. Am discutat, ne-am contrazis, dar până la urmă am râs", au împărtăşit Zdubii din amintirile lăsate de capitala Armeniei.
CĂCIULILE ARTIŞTILOR AU FĂCUT SENZAŢIE ÎN TURCIA
Nici Georgia nu le-a înşelat aşteptările artiştilor. Deşi au stat foarte puţin, Tbilisi i-a impresionat pe băieţii de la Zdob şi Zdub cu vederi spectaculoase, clădiri impozante, drumuri bune, dar şi simţul dezvoltat al poporului georgian pentru muzică. „Am petrecut o singură seară, dar într-o atmosferă plăcută şi relaxantă. Pentru că nu am reuşit să vedem prea multe, avem un motiv în plus să n