Europarlamentarul şi vicepreşedintele Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European a spus că avea semnale că Adrian Severin vroia să ia din toate părţile
Vicepreşedintele PSD, Corina Creţu, a declarat, ieri, că, atunci când Adrian Severin era şeful delegaţiei PSD în PE, erau probleme legate de netransparenţa bugetului acesteia, care era gestionat personal de Severin, fără trezorier, conform Mediafax. "Noi am mai avut probleme în delegaţie, le-am ridicat la momentul respectiv în interiorul partidului, în interiorul grupului, în legătură cu gestionarea bugetului nostru. Deci, aveam semnale că (Adrian Severin - n.r.) ar vrea să ia din toate părţile", a spus europarlamentarul Corina Creţu într-un interviu.
Ea precizează că eurodeputaţii PSD au ridicat de mai multe ori problema bugetului lor
"Dar noi eram priviţi ca nişte oameni..., adică cum să te pui cu un om ca Adrian Severin şi să îl suspicionezi. Noi eram văzuţi ca nebuni. Dar nu am nicio satisfacţie legată de faptul că aşa s-a terminat conflictul nostru cu domnul Severin, că nu mi-aş fi dorit să se termine aşa. Şi de aceea nici n-am vrut să ies public, pentru că am fost printre cei care au ridicat încă din mandatul trecut aceste probleme", a precizat Creţu. Aceasta a explicat faptul că erau probleme "legate de netransparenţa bugetului" delegaţiei PSD din PE, "care a fost gestionat personal de Adrian Severin, atât timp cât a fost şeful grupului".
Vicepreşedintele PSD: A fost singura delegaţie română care nu a avut trezorier timp de trei ani
"A fost singura delegaţie română care, de pildă, nu a avut trezorier. Pentru trei ani de zile nu a avut trezorier. (...) Oricum, s-a făcut ordine, tocmai pentru că am ridicat această problemă în grupul socialist. Dar noi eram partea blamată din delegaţia română. Din păcate, el a venit acolo cu ideea de a intra într