Sam Robson, un tânăr britanic în vârstă de 28 de ani, a participat săptămâna acesta la maratonul de la Londra. După ce a trecut linia de sosire acesta a continuat să alerge până acasă, la St. Ives, adică încă 158 de kilometri, informează Daily Mail. Sam suferă de epilepsie.
Sam a terminat maratonul londonez în 3 ore și 45 de minute, însă în loc să se oprească după ce a trecut linia de sosire din apropierea palatului Buckingham, acesta a continuat să alerge până în St. Ives, unde locuiește. În timpul epicei curse, Sam a ars 15.000 de calorii și a reușit să alerge peste 200 de kilometri în 29 de ore.
”Pentru mulți oameni linia de sosire a fost finalul cursei, însă pentru mine abia acela a fost începutul”, a declarat Sam.
“În ceea ce priveşte oboseala, picioarele m-au ţinut destul de bine, dar partea cea mai rea a fost că trebuia să tot mănânc pentru a înlocui caloriile pe care le ardeam. Am avut pauze regulate pentru a bea apă, dar de fiecare dată când mă opream, picioarele îmi cedau, aşa că nu mă puteam odihni prea bine. A fost minunat să trec linia de sosire dar eram destul de obosit”, a declarat acesta după cursa de 29 de ore.
În cele 29 de ore, Sam nu a închis un ochi. A făcut însă câte o pauză de două minute la fiecare 16 kilometri.
Parte absolut incredibilă este că Sam suferă de epilepsie, iar decizia de a alerga a fost luată pentru a strânge bani pentru societatea care se ocupă de cei bolnavi de această afecţiune. Sam a fost diagnosticat cu epilepsie când avea 12 ani. A devenit un pasionat al alergatului după ce a participat la un maraton alături de tatăl său, în 2009.
”Alergatul a fost ok, partea cea mai grea a fost atunci când a trebuit să mă opresc”, a declarat acesta.