Transportul în comun, farmaciile şi magazinele vor avea un program special de Paşte. Vezi care este acesta.
Programul Farmaciilor de gardă
Majoritatea frmaciilor vor fi închise în perioada Sărbătorilor Pascale, excepţie făcând cele care au fost desemnate de gardă.
Bolnavii ce vor avea nevoie de medicaţie se vor putea adresa punctelor farmaceutice după următorul program:
- Sâmbătă, 23 aprilie - INTERFARM 1, P-ta Centrală, telefon 0231-518555.
- Duminică, 24 aprilie - INTERFARM 2, Str. Viilor nr.77, telefon 0231-584849.
- Luni, 25aprilie - LARIX, Împărat Traian nr. 43, bl. J11, sc. A, ap. 1, telefon 0231-537991.
De marţi, toate farmaciile vor lucra după programele afişate la intrările în unităţi.
Programul Hipermarketurilor
Magazinul Kaufland va funcţiona cu un program redus atât în ajunul Paştelui, cât şi în a doua zi de Paşte.
Sâmbătă, 23 aprilie- program 07.00-19.00
Duminică, 24 aprilie - închis
Luni, 25 aprilie - program 09.00-21.00
Magazinul Plus va fi îinchis atât duminică (24 aprilie), în ziua de Paste, cât şi luni (25 aprilie)
Magazinele Pita vor fi deschise sâmbătă până la ora 20.00, duminică vor fi închise, iar luni programul va fi de la 9.00 la 15.00.
Reţeaua de chioşcuri Admir va avea program non-stop
Transport în comun restricţionat
În primele două zile de Paşte, transportul local în municipiul Botoşani va fi restricţionat, în prima zi de Paşte tramvaiele vor fi oprite în depou pentru ca în a doua şi a treia zi vagoanele să sosească în staţii la un interval de 12 minute. Din a patra zi de Paşte transportul în comun se va desfăşura conform programului normal de muncă.
„Sâmbătă se va funţiona după programul de weekend. Duminică nu va ieşi nicio maşină pe traseu pe