Un autoturism al cărui şofer a adormit, se pare, la volan, a intrat în plin într-un microbuz cu pasageri. Şoferul vinovat a murit pe loc. Mama sa, pasager pe locul din dreapta, e în stare critică.
Mai mulţi călători din microbuz au avut şi ei nevoie de îngrijiri medicale. Accidentul a sugrumat, pentru zeci de minute, circulaţia între staţiunile din sudul litoralului.
Paula Anghel, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a declarat că un echipaj de descarcerare a fost mobilizat pentru scoaterea şoferului decedat şi a pasagerei.
Conform reprezentantului ISU, şoferul autovehiculului, în vârstă de 65 de ani, a suferit un infarct la volan.