S-a intamplat intr-o vara indepartata a copilariei mele.

Si cum amintirile celea sunt cele mai dulci, una din ele si-a facut loc in sufletul meu, in una din zilele acestea de inceput de primavara, atat de senina si atat de calda. Pe atunci, albia Cogalnicului era naturala, nu se bagase buldozerele pana in maluri, ca azi, si cum incepeau a inverzi primii boboci de salcie si sloiurile porneau in jos, pe valea raului, apareau pescarusii, batlanii, lopatarii, egretele si multe alte pasari, pe care atunci nici nu le cunosteam dupa nume. Veneau din Delta Dunarii, care nu e departe de tinutul Cetatii Albe. Cam in acea perioada, si gastele noastre scoteau bobocei si noi mergeam cu ei la pascut, pe toloaca intinsa de-a lungul Cogalnicului. Cata bucurie ne trezea acea inviere a naturii! Eram cei mai fericiti copii, alergam desculti prin iarba frageda, inventam fel de fel de jocuri, uneori uitand de cardul de boboci, lasandu-l in voia sortii. Intr-o astfel de zi, ne-am pomenit in cardul nostru cu o ciudatenie de boboc, negru, urat, cu gatul lung... si cu o aripa franta. Gansacul gagaia suparat, iar mama-gasca isi aduna puii langa ea, alungand "uratenia". Am luat ciudatenia ceea, care tremura toata, de frica, dar si de durere, si am dus-o acasa. Caldura palmelor a inviorat puiul si el a inceput a ne spune ceva pre limba lui. Mama, care era de o cumsecadenie exagerata, porni cu bobocul prin mahala, gandindu-se ca s-o fi ratacit din alt card, ca poate o fi al vecinilor... Dar era al nimanui! Ramasesera toti nedumeriti ce fel de soi o fi fiind - nici tu boboc, nici tu ratusca. Cand am vazut ca mama se intoarce cu el acasa, am inceput iute a cotrobai prin curte - cam ce tratamente sa-i aplicam. I-am spalat cu mare grija aripioara, i-am bandajat-o si i-am pus frunze de patlagina. Am repetat procedura mai multe zile la rand, ungandu-i-o si cu osanza de porc, si cu alifie d