Un fragment din Paul Veyne. Capitolul integral din cartea Cind lumea noastra a devenit crestina (Editura Tact) poate fi citit pe criticatac.ro.
Paul Veyne (n. 1930), istoric şi arheolog francez. A studiat la École normale supériore din Paris (1951-1955), specializându-se în istorie romană. A fost membru al École française de Rome (1955-1957), predând apoi la Universitatea din Provence. Între 1975 şi 1998 a fost profesor la Collège de France. Printre cărţile sale se numără: Comment on écrit l’histoire [ed. rom.: Cum se scrie istoria, traducere de Maria Carpov, Editura Meridiane, 1999] (1971), Le pain et le cirque [Pâinea şi circul] (1976), Les Grecs ont-ils cru à leurs mythes? [ed. rom.: Au crezut grecii în miturile lor?, traducere de Bodgan Ghiu, prefaţă de Zoe Petre, Editura Univers, 1996] (1983), René Char en ses poèmes [René Char în poemele sale] (1990), L’Empire gréco-romainQuand notre monde est devenu chrétien (312-394) [ed. rom: Când lumea noastră a devenit creştină (312-394), traducere şi prefaţă de Claudiu Gaiu, Editura Tact, 2010] (2007), Foucault, sa pensée, sa personne [Foucault, gândirea sa, persoana sa] (2008).
În fine, despre care Europă este vorba, de cea de odinioară sau de cea actuală? În 2005, Élie Barnavi ne vorbea de rădăcinile noastre creştine, ne amintea de ceea ce am fost în vremea catedralelor. Da, creştinismul a luat în slujba lui arhitecţi, pictori, sculptori; da, el a servit ca text filosofiei medievale, acestei „scolastici” multă vreme calomniate care egalează filosofiile greacă şi germană; spiritualitatea şi morala sa interiorizată au îmbogăţit viaţa noastră interioară. Da, eram creştini în acele vremi, dar acum? Ce raport mai avem încă cu Sfântul Bernard din Clervaux, cu iubirea divină, penitenţa, viaţa contemplativă, mistica, Revelaţia ameninţată de filosofie, întâietatea spiritualului impusă regilor, propovăduirea Celei
