Busuiocul, Ocimum basilicum, a fost cunoscut la indieni inca din urma cu trei milenii si s-a raspandit rapid in lumea larga datorita mirosului deosebit si gustului caracteristic, placut.
La indieni, busuiocul era cunoscut ca fiind planta lui Krishna si Vishnu. La romani si, mai tarziu, la italieni, busuiocul era considerat iarba dragostei si a fertilitatii, inflorirea lui fiind celebrate prin serbari si adevarate ritualuri.
La greci si in toata lumea ortodoxa, busuiocul e considerat, in primul rand, planta sacra. Agheazma se face cu busuioc si se imprastie cu un manunchi de busuioc pentru alungarea raului si sfintirea locurilor. Busuiocul se pune, de asemenea, la icoane ca sa atraga protectia divina asupra casei si locuitorilor ei. In acelasi scop, romanii il tin, de regula, in ghiveci, la fereastra.
La noi, la romani, exista traditia ca busuiocul sa se cultive in ziua de Sfantul Gheorghe, inainte de rasaritul soarelui. Semintele de busuioc se pun in pamant, in vase mici, la Dragobete, pe 24 februarie. Vasele se tin in casa, la lumina si, in ziua de Sfantul Gheorghe, se planteaza afara, in gradina.
Recoltarea busuiocului incepe la sfarsitul lui iunie, cand apar deja primele flori. Se culeg numai varfurile inflorite, nu si partea lemnoasa. Recoltarea dureaza pana toamna, tarziu, cand cade bruma. Pe masura ce varfurile inflorite se taie pentru uscare, planta da si mai multi lujeri care, la randul lor, vor inflori.
Proprietatile medicinale ale busuiocului au fost cunoscute inca din antichitate. In scop terapeutic, de la busuioc se foloseste partea aeriana care se usuca in straturi subtiri, in locuri bine aerisite.
Se spune ca busuiocul este un leac bun "pentru cei mahniti si pentru cei cu inima grea" deoarece este un calmant excelent si un bun tonifiant si reconfortant al nervilor.
Prepa
