Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ferdiand în război (video)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 23 aprilie 2011 ·

Fregata Regele Ferdinand pleacă în această seară, în misiune, în cadrul operaţiunii NATO, Unified Protector. Nava Comandant a Marinei Militare va executa misiuni de impunere a embargoului asupra Libiei în Marea Mediterană. La ceremonie vor participa familiile marinarilor, preşedintele României, Traian Băsescu, autorităţi locale, cadre militare în rezervă şi în retragere, dar şi veterani de război.

Fregata pleacă în operaţiunea Nato, Unified Protector şi va executa misiuni de impunere a embargoului asupra Libiei, în Marea Mediterană. Echipajul este alcătuit din peste 200 de marinari şi se va afla sub comanda comandorului Mihai Panait. La bordul fregatei se vor afla şi doi ofiţeri de stat major. Regele Ferdinand participă la prima misiune de luptă pe mare a României, după cel de-al doilea Război Mondial. Nava comandant a Marinei Militare se va alătura forţelor Nato, după ce Guvernul a alocat din fondul de urgenţă al Ministerului Apărării Naţionale peste 4 milioane de euro. În timpul de pregătire, pe Regele Ferdinand au fost făcute revizii şi etalonări ale echipamentelor de propulsie, de luptă, de navigaţie, de comunicaţii şi de protecţie a navei. Echipajul a fost instruit pentru misiunea la care va participa şi de asemenea, verificat medical şi testat psihologic. La ceremonia de plecare a Fregatei regele Ferdinand vor participa atât familiile marinarilor, cât şi preşedintele României, Traian Băsescu, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, dar şi autorităţi locale, cadre militare în rezervă şi în retragere şi veterani de război.

This text will be replaced

Fregata Regele Ferdinand pleacă în această seară, în misiune, în cadrul operaţiunii NATO, Unified Protector. Nava Comandant a Marinei Militare va executa misiuni de impunere a embargoului asupra Libiei în Marea Mediterană. La ceremonie vor participa familiile marinarilor, preşedintele Româ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 30 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum 49 minute
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

Cinci sicrie misterioase au apărut la picioarele Turnului Eiffel, cu inscripţia "Soldaţi francezi din Ucraina". Acţiunea ar putea avea legătură cu "mâinile roşii" imprimate cu vopsea pe Memorialul Holocaustului din Paris

News.ro acum o ora
Cinci sicrie în mărime naturală acoperite cu un steag francez, pe care era scris "Soldaţi francezi din Ucraina", au fost depuse sâmbătă dimineaţa la picioarele Turnului Eiffel, stârnind o alertă de securitate. Una dintre cele trei persoane arestate

Doi morţi şi persoane dispărute în inundaţiile din sudul Germaniei. Temeri că desfăşurarea Euro 2024 ar putea fi afectată

News.ro acum o ora
Două persoane au murit, altele sunt date dispărute şi mii de oameni au fost nevoiţi să îşi evacueze locuinţele în sudul Germaniei, după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii pe scară largă, generând temeri că inclusiv campionatul de fotbal Euro

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum o ora
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°