Începând de astăzi, în mod oficial, toţi cei şapte candidaţi înscrişi în lupta pentru postul de primar îşi pot face publice programele de campanie şi pot lipi afişe electorale în Baia Mare. Candidaţii au la dispoziţie 15 zile de campanie pentru a-i convinge pe băimăreni să le acorde votul pe 8 mai, când vor avea loc alegerile parţiale.
Cei şapte candicaţi dintre care băimărenii îşi vor putea alege primarul, până în iunie 2012, când vor avea loc alegerile la termen pentru funcţia de primar, sunt doi independenţi şi cinci oameni susţinuţi de partie politice. Este vorba despre următorii candidaţi, în ordinea în care aceştia vor apărea duminică, 8 mai, pe buletinele de vot: Mihai Pătraşcu (PDL), Cătălin Cherecheş (USL), Ciprian Vasile Cherecheş (PRM), Petru Tomoioagă (PV), Doru Dâncuş (PNŢCD), Mircea Dolha (independent) şi Vasile Vlaşin (independent).
Pentru a evita ca afişele electorale ale candidaţilor să umple oraşul, la propriu, reprezentanţii Primăriei Baia Mare au desemnat 25 de zone de afişaj, pe 15 cilindri şi 10 panouri metalice, puse special la dispoziţie de Serviciul Public de Ambient Urban.