Mergeam să luăm păştiţe… încă nu ne îmbrăcam în hainele cele bune la Prohod, ci aşteptam să vină Învierea pentru a ne afişa în hainele cele noi… şi după concursul de fashion (care avea hainele cele mai mişto – nu “cool”) urma concursul de ouă roşii. Oul roşu şi felia de cozonac, elemente nelipsite din noaptea de Înviere.

…mi-e dor de felia de cozonac, de sperieturile prin cimitir, de deştele roşii de la atâtea ouă ciocnite, de aroma seminţelor de dovleac coapte în biserică la lumânare (eram copii, deh) … de adidaşii cei noi purtaţi pentru prima oară la biserică, de mirosul de ceapă cu drob, de vinul băut pe furiş, …mi-e dor de tot şi toate.

Le caut şi nu le mai găsesc. Ciudat, prima mea amintire e una olfactivă… asta deşi majoritatea oamenilor au amintiri vizuale: mama, tata, bunicii, etc. Eu mi-aduc aminte (să tot fi avut vreo 3 ani) mirosul de cozonac pus la crescut pe sobă, aromele combinate de cocă, esenţă de rom şi coajă de lămâie (proaspăt culeasă din lămâiul de la stradă). Şi una auditivă, cu bunică-mea cântând melodii de-ale Mariei Lătăreţu în timp ce trebăluia prin casă…

Am descoperit de curând o pagină pe Facebook ce mi-a trezit amintiri din vremurile bune: Generaţia cu cheia la gât Suntem acei copii care n-au avut messenger ci se strigau la poartă sau la geam, care se juleau în genunchi fără să plângă la mami, care beau apă rece după ce veneau de la fotbal, care se băteau în scara de bloc pentru o gumă Turbo, care făceau lucrurile altfel, parcă mai natural. O generaţie altfel:

Nici nu ştiu cu ce-o să mergem la ţară. Cu maşina lu’ unchiu bănuiesc, că el are număr impar la maşină. A noastră va sta acasă că sâmbăta asta nu are voie să circule. O aştept pe sor’mea să vină de la sifoane, pe tata să aducă naveta de Pepsi luată pe şest de la Scorniceşti, eu îmi fac bagajul, pun caietele de teme în rucsac, revista cu Pif să mă dau m