Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Badiu a ales să nu facă Paştele în familie

Publicat in Cancan, sâmbătă 23 aprilie 2011 ·

Anca Badiu declara recent într-un interviu acordat revistei Ciao! că, din cauza obsesiei pe care o făcuse pentru slăbit, a ajuns să sufere de depresie şi s-a gândit la sinucidere. Calvarul cunoscutei cântăreţe a început în 2008, Anca având mari probleme de sănătate, iar din cauza unui tratament cu hidrocortizon s-a îngrăşat foarte tare. Avea 76 de kilograme, însă, după doi ani, a reuşit să slăbească şi să ajungă la 59. Pentru a nu lua din nou în greutate, Badiu a hotărât să facă Paştele cu prietenii şi nu cu familia ei.

"Nu a fost deloc uşor să iau această hotărâre, însă aşa este cel mai bine. Dacă aş merge la masă la sora mea, aş putea să cad în ispită şi să gust din delicioasa mâncare, dar care este o bombă calorică. Cred că dacă m-aş îngrăşa chiar şi un kilogram aş cădea iar în depresie şi nu vreau asta. Aşa că o să stau cu prietenii şi o să mănânc la dietă", ne-a declarat cântăreaţa.

Aceasta spune că în prezent este bine, bucuroasă că a reuşit să slăbească şi că încearcă să-şi regăsească echilibrul.

"Fac sport, plimbări în fiecare zi, mănânc sănătos. Mă concentrez pe muzică, urmează să scot o nouă melodie. Când m-am îngrăşat a fost din cauza problemelor de sănătate şi din cauza tratamentului", a mai spus Anca Badiu.

VIDEO Ghinioanele se ţin lanţ de Anca Badiu! Şi-a găsit maşina avariată în parcare Drama Ancăi Badiu! A fost la un pas să se sinucidă din cauza greutăţii Anca Badiu continuă războiul cu vecinii Eşti frumoasă? Întoarce lumea capul pe stradă după tine? Urcă-ţi acum pozele pe superfete.cancan.ro şi câştigă premii de excepţie!

Anca Badiu declara recent într-un interviu acordat revistei Ciao! că, din cauza obsesiei pe care o făcuse pentru slăbit, a ajuns să sufere de depresie şi s-a gândit la sinucidere. Calvarul cunoscutei cântăreţe a început în 2008, Anca având mari probleme de sănătate, iar

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert din cauza codului roșu de caniculă. „Evitați deplasările”

HotNews acum 53 minute
Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert în București și Ilfov pe fondul căldurii extreme prognozate pentru luni de către meterologi. Bucureștiul și alte 15 județe se află astăzi sub cod roșu de caniculă. Sunt anunțate temperaturi de 41 de grade. „Ave

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 53 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 39 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum o ora
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°