Un paradox este izvorul celei mai mari religii a lumii – creştinismul. O injustiţie fundamentală a trecut, prin secole, repovestită iar şi iar: un om în mod absolut nevinovat este condamnat la moarte de un om devenit conjuctural istoric – judecătorul lui.

Cu certitudine, această nedreptate nu a fost prima înfăptuită în istorie şi nici nu a rămas ultima. Cu 100 de ani mai devreme, cea mai mare răscoală a sclavilor, ridicaţi la luptă împotriva Romei de mânia lui Spartacus, a fost înăbuşită cu cruzime. 6.000 de sclavi au fost răstigniţi de-a stânga şi de-a dreapta pe Via Appia, dar nimeni nu-şi mai aminteşte numele niciunuia dintre ei.

Şi atunci, rememorând episodul biblic şi recitind replică cu replică dialogul dintre Iisus şi Pilat, nu te poţi opri să te întrebi de ce tocmai această injustiţie nu a fost uitată de două mii de ani încoace. Şi povestea este studiată pe toate părţile şi analizată cuvânt cu Cuvânt, fără întrerupere, de fiecare nouă generaţie de teologi sau savanţi, în speranţa că răspunsul căutat se va revela pe sine, de la sine. Dar pentru că Iisus este mereu pe buzele tuturor, să vedem cine a fost judecătorul Lui. Pilat din Pont, originar din Pontul Asiei Mici, a fost al cincilea prefect (guvernator roman) al Iudeei între anii 26 – 36, în vreme ce la Roma era împărat Tiberius, fiu adoptiv (14 – 37) al lui Octavian (31 î.Hr. – 14).

Despre Pilat se ştiu mai multe lucruri din relatările evanghelice ale procesului lui Iisus, din scrierile lui Iosef Flavius şi ale lui Filon. În toate consemnările istorice, Pilat este descris ca un om crud, corupt, lipsit de sensibilitate şi fără principii. Filon a spus despre el: „Pilat era crud şi nu se dădea înapoi de la nimic. Sub guvernarea lui nimic nu se putea obţine în Iudeea fără corupţie; peste tot domneau orgoliul, aroganţa şi insolenţa; ţara era jefuită, oprimată şi insultată în tot felul; oame