Am cunoscut-o intai pe lelea Floarea Lapuste "a Buhii", ascultand-o horind. La Bucuresti, pe scena centrului cultural al Librariei Carturesti, intr-o lectie deschisa despre muzica traditionala din Apuseni.
Semeata, dreapta, in varsta de 80 de ani, horind cu glasul clar, inalt, nealterat de ani, hori batranesti. O adevarata regina, strajuita de trei nepoti: Razvan Rosu, cu fluiera si cu tulnicul, Petrica Zele, cu cetera, si George Rafai cu doba. Apoi am cunoscut-o pe lelea Florica ascultand-o vorbind. Despre cum curg zilele in satul ei, Marisel, despre vremuri de demult, despre credinta, despre cum il pastreaza ea pe Dumnezeu in buzunarul de la inima, despre cum se apropie cu smerenie de Patimile sale, despre cum se pregateste sa primeasca taina Invierii si s-o traiasca cu tot sufletul. Retete de viata implinita si de cuget curat. Am stat, dupa spectacol, indelung de vorba, si-n tot timpul acesta, o tanara japoneza care studiaza la Bucuresti etnologie romaneasca, Haruyo, a privit-o ca hipnotizata, mangaindu-i, din cand in cand, maneca camasii, ca sa pipaie mai bine panzatura si sa vada cusaturile ornamentale.
Hora mortii
"O vinit primavara, ie! Imi place cand incepe sa infrunzasca mestecenii mei de pe coasta, si-apai cunosc ca vine, ca ii aproape. Pan' in mai, noi nu putem sa punem nimic in pamant. Ii frig si-ngheata. Om pune apoi cartofii si holda. Aice, la Bucuresti, c-o luna nainte era si iarba iesita, la noi nu. Imi place primavara, cum sa nu-mi placa, ii tinerete pantru inima si suflet. Mie-mi vine a canta, primavara, asa-i o bucurie in toata lumea, si caii, si vacile simt asa si se scutura si dau din cap, si tot bat din picioare, ca si cum ar avea treaba importanta. Ma rog la Dumnezeu sa mai ajung, batar una, doua primaveri, c-asa-i de fain. Merg la noi pa coasta si cant o hore: "Toate plugurile ara, la holda de primavara,/ Numa
