PROTECŢIE SOCIALĂ. Oricine poate pierde locul de muncă şi casa şi ajunge pe străzi unde viitorul nu mai poartă numele cert al unor planuri. Prima mână de ajutor vine de la Samusocial.
1 /.
Sunt oameni care au pierdut atât de mult, încât puţinul rămas e înghesuit în sacoşe mari de rafie – supranumite „garsoniere” – pe care le poartă după ei. Pentru ei prezentul este un timp fără perspectiva viitorului, iar în condiţionalul optativ nu mai cred de ani buni. Medici, avocaţi, ingineri, alcoolici, persoane cu dizabilităţi, oamenii cu HIV/SIDA, familii cu copii, bătrâni daţi afară din casă de copii etc. „O categorie fascinantă”, cum îi descrie Elena Adam, coordonator de proiecte la organizaţia Samusocial (Serviciul de Ajutor Mobil de Urgenţă), singurul ONG care le întinde o mână de ajutor odată ce ajung pe străzi.
Oricine poate ajunge un om al străzii, explică Elena Adam. „E contextual. Oricând poţi pierde locul de muncă sau casa, rudele şi prietenii te resping şi ajungi în stradă”, unde descoperi un sistem de asistenţă socială care nu oferă decât 300 de paturi în centrele de adăpost. Chiar dacă oficial sunt 3.800 de oameni fără locuinţă pe străzile Capitalei, dar estimarea Samusocial indică o cifră de 5.000.
Subcapacitarea sistemului de stat e vizibilă nu numai în subdimensionarea ajutorului acordat, ci şi în politica hârtiilor de care se lovesc cei rămaşi pe străzi. Dacă au norocul să ajungă la o direcţie de asistenţă socială, aici demersurile pentru o pensie, un ajutor sau vreun alt tip de indemnizaţie sunt 100% birocratice. „De unde să adune toate hârtiile un om care nu mai are casă”, se întreabă cu amărăciune Elena Adam, care de 15 ani lucrează cu adulţii străzii. O motivează faptul că, dacă merge pe jos de la Piaţa Unirii la Universitate, o salută câţiva oameni ai străzii şi o întreabă de sănătate. „E important ca oamenii să îi vadă aşa cum sunt ei
