Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile de la Kiev insistă ca Republica Moldova să le transmită o porţiune de teritoriu lângă Palanca

Publicat in Adevarul, duminică 24 aprilie 2011 ·

Ministrul de Externe ucrainean Konstantin Grişcenko dă asigurări că va ridica problema transferului de către Chişinău în proprietatea Ucrainei a unui sector de 7 kilometri din autostrada Odesa - Reni.

În cadrul orei guvernului în Rada Supremă (parlamentul Ucrainei) Konstantin Grişcenko a declarat că în această chestiune el a discutat de mai multe ori cu omologul său moldovean, când aceasta a fost în vizită la Kiev.

„Noi considerăm că de fapt, această transmitere ar fi doar un prim pas natural, astfel încât să putem merge mai departe în discuţiile privind oportunităţile care există în relaţiile comercial-economice, precum şi în multe altele, în care este interesată partea moldovenească", a spus ministrul, citat de agenţia UNIAN.

Moldova nu şi-a

îndeplinit angajamentul

„Poziţia noastră este foarte clară. Şi cred că toată lumea înţelege că este angajamentul părţii moldoveneşti, care trebuia să fie îndeplinit acum 10-12 ani. Şi orice întârziere, orice argumente nu sunt acceptate, astăzi, de partea ucraineană", a declarat Konstantin Grişcenko.

Ministrul ucrainean a mai adăugat că, imediat după alegerile locale din Republica Moldova, Kievul va insista pe o dezbatere consistentă la nivel interguvernamental, de exemplu, la nivel de miniştri de externe.

În conformitate cu punctul 1.1 al Protocolului adiţional la Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat, privind transmiterea în proprietate Ucrainei a sectorului de autostradă Odesa - Reni în regiunea localităţii Palanca a Republicii Moldova, precum şi a sectorului de teren, prin care trece acesta, şi regimul lor de exploatare, semnat la Kiev la 18 august 1999, sectorul de teren de jure a fost transmis în proprietatea Ucrainei odată cu intrarea în vigoare a acestuia, la 18 noiembrie 2001.

Republica Moldova însă a transmis doar suprafaţa, fără însă a f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum 23 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Cum să te protejezi în perioadele de caniculă. Recomandările Ministerului Sănătății

Ziua Constanta acum 2 ore
Sănătății a emis recomandări esențiale pentru protecția sănătății în perioadele de căldură intensă. Specialiștii Ministerului Sănătății au subliniat importanța adoptării unor măsuri de prevenire a efectelor negative ale caniculei. Este esențial ons

La Omniasig au fost avizate până acum 264 de daune în baza asigurărilor facultative de locuinţă şi 540 de daune în baza asigurărilor Casco, în urma furtunilor din 13 iunie

News.ro acum 33 minute
Asiguratorul Omniasig anunţă că au fost avizate până acum 264 de daune în baza asigurărilor facultative de locuinţă şi 540 de daune în baza asigurărilor Casco, în urma furtunilor din 13 iunie. ”Omniasig Vienna Insurance Group a luat măsuri rapide pe

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 58 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Viktor Orban confirmă că l-a abandonat pe Iohannis. Președintele României rămâne fără susținere la șefia NATO FOTO

Ziare.com acum o ora
Viktor Orban, premierul Ungariei, a confirmat marţi, 18 iunie, într-o postare pe rețeaua socială X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO. Și Slovacia, prin preşedintele său, a făc

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 4 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°