În noaptea de Înviere, aproape 400 de bucureşteni au sunat la Serviciul de Ambulanţă, solicitând intervenţia unui medic, a declarat pentru gândul Alis Grasu, director medical al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti şi judeţul Ilfov. "În intervalul 12 şi 1.30 noaptea s-au înregistrat cele mai multe solicităţi la serviciul de Ambulanţă, după care numărul solicitărilor a scăzut considerabil. Dintr-un total de 400, 200 de solicitări au fost urgenţe, 16 persoane căzute în stradă şi 36 de lipotimii şi sincope", a precizrat dr. Grasu.
Potrivit medicului, anul acesta, bucureştenii au fost mai cumpătaţi în ceea ce priveşte excesul de mâncare şi de alcool. "Comparativ cu anii trecuţi numărul solicitărilor a fost unul mai mic. În ceea ce priveşte comele alcoolice, în noaptea de Înviere am înregistrat foarte puţine astfel de cazuri, respectiv 4", a conchis directorul medical al Serviciului de Ambulanţă.