Dacă deocamdată nu se gândeşte să devină tată, cântăreţul Alex Velea s-a hotărât să aibă un alt rol important, acela de naş. Astfel, luna viitoare, artistul va fi de două ori naş de cununie, o dată "onorific", iar a doua oară, în mod cât se poate de real, potrivit declaraţiilor făcute în interviul acordat în exclusivitate pentru Libertatea.ro. Dacă deocamdată nu se gândeşte să devină tată, cântăreţul Alex Velea s-a hotărât să aibă un alt rol important, acela de naş. Astfel, luna viitoare, artistul va fi de două ori naş de cununie, o dată "onorific", iar a doua oară, în mod cât se poate de real, potrivit declaraţiilor făcute în interviul acordat în exclusivitate pentru Libertatea.ro.
Ce-ți mai face mâna? Te mai jenează în vreun fel după operația la biceps?
Mă simt extraordinar! M-am apucat din nou de sală, iar până la următorul videoclip voi fi în formă maximă.
Chiar dacă formați un cuplu perfect, lumea e curioasă dacă tu și soția ta ați trecut până acum și prin vreun moment mai dificil?
Nu, chiar nu am avut astfel de probleme. Relaţia pe care o am cu Ana este absolut perfectă. Ea este jumătatea mea bună, iar în general oamenii buni care se mai şi iubesc sunt scutiţi de “momente dificile”.
Dacă pentru copii ai declarat că nu sunteți pregătiți, de nășit v-ați gândit să vă apucați?
Luna viitoare voi merge la două nunţi, una este cea a colegului şi prietenului nostru Robert Dulica de la HaHaHa Management şi la care voi fi "naş onorific”, cât să-mi exersez rolul de naş pe bune, iar la următoarea am promis deja că voi ţine lumânările în biserică. De-abia aştept!
Atunci când va fi cazul, ce fel de tată crezi că vei fi? Unul mai rigid, mai strict sau, din contră, genul de părinte care le va permite aproape totul copiilor?
Eu sunt mândru de ce educaţie am primit de la părinţii mei. Au fost genul de părinţi permisivi şi încurajatori, dar