8 septembrie 1986, Sălişte

Nu se poate trăi după utopiile unui evreu de geniu

Pe la prânz, tata l-a suit, dintr-odată, în maşină, pe Ion Haşigan şi au mers până în Sibiu să-i ia haine fetiţei mele, Andreea. Aseară, când îi făceam masaj la talpă, tata i-a scris o strofă actriţei Ioana C., despre care venise vorba: „Să-ţi şadă de-a pururi în casă/ O boarfă cu gura cleioasă...”

Spre ora şase seara, A.P. vine înapoi la Sălişte, dar nu singur, ci însoţit de Adrian Auerbach, românul din Israel pe care l-am cunoscut la Băile Felix, şi de doctorul Vasile Iacob. Tata îi recită lui Adrian Auerbach versuri despre „evreul genial care a fost Marx, dar după ale cărui scrieri nu se poate trăi în realitate”. Auerbach promite că va veni şi de Revelion în ţară. Merg să îl masez pe tata înainte de culcare. Ne povesteşte.

Scurt şi cuprinzător

A.P. povesteşte că, prin anii ’60, nişte tineri scriitori mergeau, din când în când, în garsoniera unuia dintre ei. O dată pe săptămână, poposea acolo o femeie mai vârstnică decât ei, care le îndulcea singurătatea. Băieţii stăteau în bucătărie, trecând, pe rând, pe la doamna respectivă, aflată într-un loc mai întunecos şi mai ferit al încăperii. Unul dintre ei, slab de înger şi de sex, n-a mai apucat să o şi pătrundă. A lăcrimat la poartă, dar a avut umorul să-i spună, îmbrăcându-se umil: „Gata, doamnă Petrişor,/ Scurt şi cuprinzător!” Scurt – era clar, dar de unde atât de cuprinzător?

Caragiale – boala incurabilă a limbii române

Continuu să notez ce spune A.P., deşi îmi e greu să transcriu la viteza cu care vorbeşte:

„Caragiale e ca un geniu rău, care dezacordează toate instrumentele. El a îmbolnăvit limba românească de o boală incurabilă: lipsa de gravitate. Ce frumos sunau, înainte de Caragiale, cuvintele «neicuşorule» şi «stimabile»! Eu îl înjur din dragoste. Noica nu poate să-l sufere.