Moderatorul TV Dan Negru şi-a amintit, cu ocazia Sfintei Sărbători a Paştelui, despre măsurile pe care le luau comuniştii ruşi împotriva credincioşilor.
Dan Negru a povestit, pe blogul personal, cum un preot de 30 de ani a fost obligat să se lepede de Dumnezeu în faţa a mii de oameni, însă acesta nu le-a dat satisfacţie comuniştilor şi a spus „Hristos a înviat". „În anii '50 comuniştii ruşi au organizat un mare miting în Piaţa Roşie din Moscova, în duminica Paştelui. Au adus cu forţa zeci de mii de moscoviţi, duminică dimineaţă, tocmai ca oamenii să nu se ducă la biserică. Mitingul era îndreptat împotriva religiei, oratorii sovietici urcau la prezidiu şi demolau existenţa lui Dumnezeu.
La finalul manifestaţiei au forţat şi un tânăr preot să urce la tribună şi să rostească cuvinte împotriva religiei, să spună că el nu crede şi că începind din ziua respectivă el leapădă haina preotească.
Preotul , un tânăr de vreo 30 de ani, a urcat la tribună şi în faţa a zeci de mii de moscoviţi aduşi cu forţa în Piaţa Roşie, în Duminica Paştelui, a spus doar atât: «Hristos a înviat».
Mulţimea a răspuns în cor: «Adevărat a înviat»“, a scris Negru pe blog.