Trei specii de idioţi au tulburat tihna Sfintelor Paşti.
VANDALII. Că la Înviere se merge ca la disco, că în timpul slujbei se sparg seminţe, se dau pe gât sticle de vodcă sau se pipăie gagicile, a devenit o modă. Uluitor în acest an mi s-a părut faptul că cei care au luat Lumină s-au dus de la bisercă mai îndrăciţi decât au venit. N-au mai avut loc de nici un obiect pe care l-au întâlnit în cale. Pe-o alee din sectorul trei al Capitalei, care arăta impecabil, au rupt toate coşurile de gunoi. Pe-o altă alee au culcat la pământ cinci stâlpi care susţineau corpurile de iluminat stradal. E greu de înţeles ce satisfacţie are gaşca de cartier care acţionează în spiritul răului, care vandalizează ceea ce s-a făcut din impozitele plătite an de an de către mama şi tatăl fiecăruia. Dincolo de lipsa celor şapte ani de-acasă, această cultură a răului se dezvoltă din cauza faptului că la şcoală nu se mai face educaţie morală. Apar generaţii care nu mai deosebesc răul de bine, care nu mai ierarhizează valorile, care nu mai ştiu ce e respectul. Reforma şcolii nu înseamnă doar pensionarea profesorilor în vârstă sau descentralizare, ci şi programă şcolară, dascăli bine pregătiţi care să educe noile generaţii ţinând cont de evoluţia societăţii în care trăim.
PISTOLARII. Sunt o altă specie de idioţi. Au tras chiar şi în noaptea de Înviere. Motivele sunt puerile: unuia i s-a părut că nişte băieţi râd de el, alţii să se ,,apere” în trafic. Despre ce regim al armelor şi muniţiilor vorbim în această ţară în care toţi dereglaţii au puşcă sau pistol? În urma majorităţii incidentelor se constată că arma era deţinută ilegal. Poliţia ar trebui să-i verifice la sânge pe aceşti posesori de arme, fie că sunt letale, fie că sunt neletale, pentru că încet-încet ne transformăm într-un Vest Sălbatic. Dacă folosim puşti şi pistoale în trafic sau pentru a regla situaţia ,,caprei vecinului”,