Hristos a înviat din morţi/ Cu moartea pre moarte călcând/ Şi celor din mormânturi/ Viaţă dăruindu-le…
Nu cred să existe vreo sărbătoare importantă, fie Paşte, fie Crăciun, fie chiar aniversarea propriei mele zile de naştere, care să nu mă trimită, ca printr-un fel de tunel al timpului, în îndepărtata mea copilărie. De altfel, adesea, Paştele şi aniversarea s-au suprapus sau au căzut, mai mereu, în imediată vecinătate. Probabil, nu sunt singurul în această situaţie, nici nu cred că ar fi foarte puţini care au asemenea amintiri, cărora gândul le fuge înspre trecut. Este chiar posibil ca, pe măsura înaintării în vârstă, asemenea amintiri să devină tot mai pregnante, mai stăruitoare şi mai importante pentru noi. Interesant este că toate aceste amintiri vin laolaltă cu amintirea bunicii Ruxandra, care, spre norocul meu, mi-a vegheat viaţa până spre sfârşitul studiilor universitare.
Esenţialul credinţei mele şi al educaţiei religioase de la ea vine. Chiar esenţialul educaţiei mele în general, dacă mă gândesc că, pe la cei cinci ani ai mei, s-a apucat să mă înveţe să citesc şi să scriu după Biblie, ajutându-se însă de ziarul „Scânteia", în care titlurile erau scrise cu litere mari!, ziar care venea la dispensarul aflat în grija părinţilor mei, într-un sat la mai puţin de 20 de kilometri de Iaşi. Tot cu ea mergeam, eu şi sora mea mai mică, la biserică la slujba de Înviere şi la alte slujbe pe care le socotea importante şi pentru noi, nu doar pentru ea. Şi tot ea gătea de sărbători, ajutată de o femeie care lucra şi pentru dispensar, Paraschiva, ca să nu mai amintesc de tortul de la aniversările mele, un tort cu fructe, după o reţetă învăţată de când era copilă umblând la şcoala deschisă de administraţia austriacă în Bucovina ei de obârşie.
Era o femeie credincioasă, dar nu habotnică. Mai târziu, în Iaşi, mi-o amintesc în interesante însă foarte relax
