Dacă vă chinuiţi să vă amintiţi nume şi numere de telefon sau nu reuşiţi să urmăriţi intriga unui film, nu vă faceţi probleme. Acestea nu sunt semne ale unei boli degenerative, precum Alzheimer. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Concordia din Montreal susţin că acest fenomen apare pentru că ştiti de fapt prea multe lucruri şi trebuie să vă faceţi "curat" prin minte, informează Daily Mail.
Experimentele realizate de cercetători arată că problemele de memorie care vin cu vârsta nu sunt cauzate pur şi simplu de încetinierea activităţii cerebrale. În schimb, aceste probleme de memorie au legatură cu faptul că, odată ce deţine din ce în ce mai multe informaţii, creierului îi este din ce în ce mai greu să oprească informaţiile irelevante să interfereze cu sarcinile prezente.
Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au realizat trei experimente.
În prima cercetare s-a urmărit compararea "memoriei de lucru" a tinerilor şi bătrânilor şi a constat în punerea la dispoziţia voluntarilor a unor seturi de propoziţii. Aceştia trebuiau să evalueze dacă fiecare propoziţie are sens şi apoi să-şi amintească ultimul cuvânt din fiecare propoziţie. În general, tinerii, cu vârsta medie de 23 de ani, s-au descurcat mai bine decât cei mai în vârstă.
Apoi, specialiştii canadieni au efectuat un al doilea experiment pentru a vedea ce îi împiedică pe voluntarii mai bătrâni, a căror vârstă medie era de 67 de ani, să aibă rezultatele celor mai tineri. În cadrul acestuia, li s-au arătat voluntarilor pozele a opt animale şi li s-a cerut să memoreze în ce ordine au apărut. Participanţilor le-au fost prezentate apoi zeci de imagini şi li s-a cerut să facă clic pe mouse-ul computerului lor atunci când primul animal din secvenţa memorată a apărut, apoi al doilea şi aşa mai departe. Persoanelor mai în vârstă le-a fost mai dificil să progreseze, ceea ce sugerează că