Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea TV, spune că a fost “şantajat şi ameninţat cu moartea de către Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie“, care au încercat să obţină de la el “peste două milioane de euro pe an, timp de cinci ani, fără acte, ca taxă de linişte“.
Sebastian Ghiţă precizează, într-o declaraţia transmisă Mediafax că “pentru corecta informare a publicului“, consideră că trebuie să facă precizări în legătură cu situaţia conflictuală în care a fost implicat în ultimele zile, ca manager al postului de televiziune Realitatea TV.
“Am fost şantajat şi ameninţat cu moartea de către Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie. Aceştia au încercat să obţină de la mine peste două milioane de euro pe an, timp de cinci ani, fără acte, ca taxă de linişte. Nu am luat în nici un moment în calcul varianta acceptării şantajului şi am acţionat în consecinţă“, declară Sebastian Ghiţă.
El precizează: “Sorin Ovidiu Vîntu se luptă acum cu justiţia, nu cu mine“.
“Procurorii au realizat flagrantul în care se luau primii bani. Vîntu mi-a propus mereu să anunţ că suntem un tandem. Că lucrăm împreună. L-am refuzat constant, fără ieşiri publice, încercând să protejez postul Realitatea de un scandal cu domnul Vântu“, spune Sebastian Ghiţă.
Managerul Realitatea TV mai spune că, pentru prima dată în viaţă, a cerut agenţi de pază acasă, din cauza ameninţărilor.
“Am depus plângere pentru că mă tem de ce se mi se poate întâmpla. Nu cred că se poate vorbi de metafore, de ironii, de glume, de parabole, atunci când cineva te ameninţă direct cu moartea şi acţionează în acest sens. Cred că trebuie să luăm în serios această chestiune, a siguranţei fizice în mediul de afaceri, dacă nu vrem să deplasăm centrul sistemului nostru de valori către estul frontierelor României“, spune Sebastian Ghiţă.
El mai spune că a apelat la instituţiile statului, pentru că altfel ar fi devenit