Gospodinele s-au pregătit cel puţin trei zile ca să pună pe masa de Paşte bucate tradiţionale, gustoase şi în cantităţi care să satisfacă poftele tuturor celor din familie. De la friptura de miel, de la drob, ouă fierte şi până la diferitele sortimente de prăjituri, toţi mesenii au „înfulecat" după pofta inimii. Abuzul trebuie însă oprit, iar în zilele următoare meniul trebuie „curăţat" de acele alimente care ne ţintuiesc la pat şi induc starea de lene.
De mâine aproape toţi românii revin la programul obişnuit: muncă, sarcini cu termen limită, stres. Pentru ca toate activităţile dintr-o zi obişnuită să ajungă la rezultatele dorite este important ca organismul să facă faţă unui program încărcat. După abuzul alimentar de la Paşte, medicul nutriţionist din Timişoara Carmen Vizman recomandă mâncărurile uşoare, care „spală" şi energizează organismul.
„Având în vedere că meniurile tradiţionale de Paşte solicită mult organismul, datorită digestiei dificile, refacerea după Paşte din punctul de vedere al alimentaţiei ar trebui să însemne un meniu de „cruţare" digestivă, cu alimente uşor de digerat, dar în acelaşi timp, alimente cu valoare nutritivă crescută, bogate în vitamine, minerale şi fitonutrienţi, care să redea organismului vigoarea şi plusul de energie necesar unei bune funcţionări", a spus Carmen Vizman.
Potrivit acesteia, din meniul tradiţional de Paşte trebuie eliminate toate mâncărurile grase, care „cad" greu, acestea fiind şi acele alimente care dau senzaţia de oboseală.
„Ar trebui excluse alimentele bogate în grăsimi saturate (carnea în principal), prăjelile, dar şi dulciurile concentrate, având în vedere că de acestea se abuzează de obicei de Paşte. Meniul, pentru o persoană sănătoasă, pentru că în cazul diferitelor afecţiuni s-ar putea ca regimul să necesite recomandări speciale, ar trebui să conţină carne slabă, de ce nu peşte, lactate