Invierea a devenit o rutina, iar Pastele e doar un prilej pentru protocolarul "Hristos a inviat!" in imbulzeala din biserica, ocazie ca fiecare sa se mandreasca cu potenta financiara ori sa umple mesele de miel la protap si oua colorate si, bineinteles, ca batranele de la sat sa-si arunce, peste gard, un "cozonacul meu e mai rumen si mai crescut ca al tau".

Sarbatoarea si-a pierdut din valoarea crestina, desi sunt sigura ca un amic al meu, student la Teologie, care avea buzunarele doldora de servetele si bonuri de la KFC, taman in postul Pastelui, m-ar contrazice vehement.

Orice ar spune insa teologii piosi, eu o tin pe-a mea: Pastele e doar un preludiu pentru concediul de vara. Si zau ca as da dreptate fetelor bisericesti, daca macar slujba de Inviere ar avea semnificatie spirituala mai mare decat dorinta ostentativa de a-ti arata luxul, de a-ti ciupi de fund iubita ori de-ati aprinde o tigara in fata bisericii.

Invierea pe tocuri

Pana nu demult, Pastele l-am sarbatorit intr-un orasel de munte din nordul Bucovinei. Doar de Zilele Orasului si de Inviere puteai vedea atatia campulungeni adunati laolalta. In rest, atmosfera era cam aceeasi la ambele sarbatori. Ce-i drept, de Paste lipseau concertele din piata centrala, insa fustele de-o palma, dozele de bere si fumul dens de tigara erau numitorul comun.

La sat ai spune ca traditia si obiceiurile s-au conservat mai bine. Intre carciuma dintr-un sat vecin si edificiul crestin sta doar o panta de vreo 200 de metri, iar in noaptea de Inviere, anul trecut, barul era plin de credinciosi care se incalzeau cu o dusca inainte de a lua Lumina Sfanta.

Surprinzator, in curtea bisericii erau mai multi tineri decat varstnici. Ba-mi amintesc prea bine c-am remarcat tocurile de 10 centimetri pe care pasea cu mandrie o pustoiaca de vreo 16 ani. Se dezechilibra carag