Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce CADOU au primit ROMII care au OCUPAT BAZILICA San Paolo din Roma

Publicat in Gandul, luni 25 aprilie 2011 ·

20 de romi din România, aflaţi printre cei care au ocupat, vineri, Bazilica San Paolo din Roma, au primit 1.000 de euro din partea poliţiei din Vatican, pentru a elibera catedrala înaintea slujbelor de Paşte, scrie Telegraph. În plus, autorităţile le-au promis o călătorie gratuită spre ţară.

Romii au căutat refugiu în bazilică după ce taberele ilegale de la marginea oraşului au fost demolate. Sâmbătă, forţele de ordine au evacuat romii din catedrală, în timp ce pelerinii strânşi în faţa bisericii strigau "ruşine, ruşine". "Dacă se află aici, au nevoie de ajutor. Ruşine! Lăsaţi-i să intre", a spus unul dintre cei care veniseră să se roage în bazilică.

Poliţia a reuşit, în cele din urmă, să elibereze catedrala, după ce a oferit tuturor romilor rămaşi în interior câte 1.000 de euro (500 de euro de la consiliul local din Roma şi 500 de euro de la fondul romano-catolic de caritate).

150 de romi din România şi-au instalat, vineri, corturile în interiorul catedralei. Ei şi-au exprimat astfel nemulţumirea faţă de intenţia autorităţilor de la Roma ca, după demolarea taberelor ilegale, să mute femeile şi copiii romi în adăposturi.

Sâmbătă, după îndelungi negocieri, cei 20 de romi români care nu voiau să iasă din catedrală au primit câte 1.000 de euro, precum şi promisiunea că vor fi trimişi pe gratis înapoi în România.

Gianni Alemanno, primarul Romei, a declarat de mai multe ori că vrea să distrugă toate taberele de romi din oraş. Până acum, au fost demolate 75 din cele aproape 200.

20 de romi din România, aflaţi printre cei care au ocupat, vineri, Bazilica San Paolo din Roma, au primit 1.000 de euro din partea poliţiei din Vatican, pentru a elibera catedrala înaintea slujbelor de Paşte, scrie Telegraph. În plus, autorităţile le-au promis o călătorie gratuită spre ţară.

Romii au căutat refugiu în bazilică după ce taberele ilegale de la m

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aeroportul Heathrow din Londra este închis vineri, 21 martie!

Ziua Constanta acum 23 minute
Aeroportul Heathrow din Londra este închis vineri, 21 martie 2025. Potrivit unui anunț oficial, din cauza unui incendiu la o substație electrică care alimentează aeroportul, Heathrow se confruntă cu o întrerupere semnificativă de curent. Pentru a me

Mai prost de atât nu se poate - Ilie Bolojan: "România va fi un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei"

Ziua News acum 48 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi seara, la finalul reuniunii Consiliului European, că România va fi, la fel ca în prezent, un hub logistic pentru susţinerea Ucrainei. "Ceea ce s-a convenit este ca în continuare să se susţină din p

Influencerul Bogdan Peșchir, suspectat că i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, fost reținut pentru 24 de ore

Ziua Constanta acum 18 minute
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost reținut joi seara pentru 24 de ore, într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor, au declarat surse judiciare pentru AGERP

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 9 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Rusia afirmă că atacul ucrainean cu drone asupra unui depozit de combustibil încalcă deja propunerea de încetare a focului

News.ro acum o ora
Ministerul de Externe al Rusiei a afirmat că Ucraina a încălcat deja propunerea de încetare a focului asupra siturilor din energie, atacând un depozit rusesc de combustibil, potrivit Reuters. Agenţia de presă de stat rusă TASS a relatat că purtătoru

Franţa va găzdui un nou summit pe tema Ucrainei la 27 martie

News.ro acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron intenţionează să reunească un grup de lideri europeni joia viitoare, pe 27 martie, pentru a discuta despre Ucraina şi securitatea în Europa, au declarat trei oficiali pentru POLITICO. La întâlnirea care va avea l

Donald Trump cere Curţii Supreme să acţioneze împotriva judecătorilor care i se opun

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Donald Trump a cerut joi Curţii Supreme a SUA, cea mai înaltă instanţă judiciară a ţării, „să rezolve problema” judecătorilor federali care i-au blocat deciziile de la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, într-un nou atac la adresa pu

Financial Times: Puterile militare din Europa lucrează la un plan pe 5-10 ani pentru a înlocui SUA în cadrul NATO

News.ro acum 6 ore
Cele mai mari puteri militare ale Europei elaborează planuri pentru a prelua de la SUA responsabilităţi mai mari pentru apărarea continentului, inclusiv o propunere către administraţia Trump pentru un transfer gestionat în următorii cinci până la ze

Temperaturile cresc în toată țara. Cum va fi vremea în weekend

Adevarul acum 59 minute
Meteorologii anunță că vremea continuă să se încălzească și în următoarele zile, cu maxime de până la 16-17 grade. Săptămâna viitoare, vor fi temperaturi de până la 25 de grade.

S-a înțeles Trump cu Zelenski? Liderul de la Casa Albă a anunțat un acord iminent cu Ucraina privind mineralele rare. "Vom semna foarte curând un pact"

Ziare.com acum 8 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat joi, 20 martie, că SUA vor încheia „foarte curând" un acord cu Ucraina pentru a avea acces la mineralele rare disponibile în această țară. Într-o declarație susținută la Casa Albă, Trump a sublin

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/16°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

vin.

5°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

vin.

4°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
lun.

9°/15°
Timisoara
acum

-1°
vin.

-1°/16°
sâm.

8°/17°
dum.

8°/16°
lun.

12°/16°