Într-un an de guvernare, partidul său a naţionalizat pensiile şi a redus drastic libertatea presei. Ultima măsură –modificarea Constituţiei – face din partidul premierului stat în stat.
La un an după victoria coaliţiei Fidesz-creştin democraţi, promisiunile electorale ale acesteia au fost în mare parte uitate, scrie cotidianul "Népszava". Majoritatea de două treimi deţinută de guvernul Orban în Parlament a făcut posibilă votarea unor legi pe care liderii Fidesz le combăteau în campania electorală şi în primele zile de după victorie.
Crearea de locuri de muncă (un milion, promitea Viktor Orban), reformele din sistemul de sănătate, relansarea economică, siguranţa publică au figurat prioritar în programul Fidesz. După un an, în nici unul dintre aceste domenii nu au fost înregistrate rezultate. Mai mult, în alte probleme importante ale ţării au fost luate măsuri contrare celor afirmate anterior, arată cotidianul budapestan.
Astfel, în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei, actualul preşedinte al ţării, Pal Schmitt, pe atunci aflat pe locul doi al listei de deputaţi ai Fidesz, afirma, pe 22 aprilie 2010, că partidul nu vrea să facă intervenţii „dure", în pofida existenţei majorităţii de două treimi. El a spus că se vor efectua doar modificările necesare pentru a face economii, pentru a reduce Parlamentul şi, eventual, pentru acordarea dublei cetăţenii sau pentru a elimina posibilitatea ca deputaţii care au încălcat legea să se ascundă în spatele imunităţii.
Ce s-a întâmplat în realitate
Deja, după cel de-al doilea tur de scrutin, Viktor Orban declara că Fidesz va elabora o nouă Constituţie, deoarece un Parlament cu o majoritate de două treimi nu poate lăsa în vigoare o constituţie elaborată în 1949. Confirma, astfel, indirect, acuzaţiile socialiştilor privind intenţia Fidesz de a elabora o lege fundamentală în favoarea unui singur pa