Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie cu răngi şi topoare în Pădurea Comana

Publicat in Adevarul, luni 25 aprilie 2011 ·

În noaptea de 24 spre 25 aprilie, doi bărbaţi au ajuns la spital, după ce mai mulţi agresori i-au bătut în timp ce se aflau la o petrecere de Paşti, organizată în Pădurea Comana. Rudele victimelor susţin că agresorii sunt lăutari din trupa „Tamango”.

Altercaţia a început în momentul în care petrecăreţii au vrut să plece de la petrecere, însoţiţi de lăutarul care le-a cântat toată ziua. Numai că simţindu-se lezaţi, ceilalţi lăutari s-au năpustit asupra celor doi bărbaţi luându-i la bătaie.

„Au tăbărât pe noi cu bâte, topoare şi răngi. Am fugit la maşini, cu tot cu copii. Cei de la Tamango l-au bătut şi pe bărbatul meu şi pe lăutar,” a spus soţia unei victime.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, comisar Mirela Gheţa ne-a declarat că altercaţia a fost declanşată pe fondul consumului de alcool.

“S-au lovit cu târnăcoape, cu bate şi cu sticle. După conflict, două persoane au fost rănite şi o maşină a fost avariată,” a spus comisarul.

Aceasta a mai precizat că în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale pe care le vor avea victimele, va fi stabilită încadrarea juridică a faptelor. Totodată, se fac cercetări pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, distrugere, lovituri şi alte violenţe.

Cei doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti şi la Spitalul Judeţean Giurgiu. Până în acest moment au fost audiate de poliţişti 15 persoane aflate la faţa locului în momentul izbucnirii scandalului. Deocamdată însă, niciuna din persoanele agresate nu a dorit să depună plângere.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ilie Bolojan: Am votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană

News.ro acum 55 minute
Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a afirmat că a votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană.

Polițist din Giurgiu care urma să păzească o secție de votare, găsit împușcat în cap, în mașină

HotNews acum 44 minute
Un poliţist de frontieră, în vârstă de 22 de ani, a fost dus la spital inconştient, după ce a fost găsit împuşcat în cap, duminică dimineață, în mașina persoanală, în localitatea Frăţeşti din judeţul Giurgiu, informează Inspectoratul Teritorial al P

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Ora 11 - peste 1.700.000 de români şi-au exprimat votul la urnele din ţară şi din străinătate

Mediafax acum 35 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 40 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum o ora
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Kelemen Hunor: „România are nevoie de un PREȘEDINTE protector” – Mesajul candidatul UDMR după ce și-a exercitat dreptul de vot

Gandul acum 23 minute
Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) și candidat al formațiunii pentru funcția de președinte al României, și-a exercitat, duminică, dreptul de vot la secția de votare din localitatea sa natală, Cîrţa, județul Har

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Elena Lasconi: Am votat cu încrederea că nimeni nu o să-şi facă bagajul să plece în altă ţară / Am votat cu încrederea că vom avea o Românie pentru toţi - FOTO, VIDEO

News.ro acum 21 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat că a votat cu încrederea că nimeni nu o să-şi facă bagajul să plece în altă ţară în care funcţionează instituţiile statului şi a adăugat că a votat cu încrederea că vom

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/4°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°