Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de timişoreni au ajuns la Urgenţe de Paşte după ce au mâncat cât pentru o săptămână

Publicat in Adevarul, luni 25 aprilie 2011 ·

Tinerii care au consumat alcool peste măsură în cluburile în noaptea de Paşte şi persoanele peste 40 de ani care au mâncat până au fost nevoite să ceară ajutorul medicilor de la Ambulanţă.

Avalanşa de telefoane la 112 a fost declanşată în seara de sâmbătă seara, de la ora 20,30 de un tânăr de 22 de ani, care a sunat simgur după ajutor, pentru că nu îşi mai putea simţi picioarele. Medicii de la Ambulanţă l-au transportat la Spitalul Judeţean Timişora pe tânărul care a băut un litru şi jumătate de vodcă.

El a făcut pariu cu prietenii că poate să bea mai mult alcool decât ei fără să vomite. El a ajuns aproape de comă alcoolică la spital, plecând totuşi pe picioare lui spre casă abia în dimineaţa de Paşte.

„Au existat aproximativ 60 cazuri. Majoritatea sunt persoane care au băut peste măsură. Cei mai mulţi au fost aduşi de prieteni sau de rude la spital, cu maşinile. Persoanele vârstince au mâncat prea mult şi au avut crize, cum se întâmplă de fiecare dată de sărbători. Se mănâncă mult şi prost. Ziua de Paşte a fost liniştită. Adică au fost persoane care au mâncat peste măsură, pentru o săptămână. Ne aşteptam să avem cam 50-60 de persoane care să apeleze de urgenţe. Aceasta este media de Paşte sau de Crăciun", a spus Mariana Nedelcu, de la Secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara.

La Spitalul Municipal Timişoara au ajuns în seara Paşte 12 persoane care au avut probleme cu echilibrul după ce au consumat alcool şi au căzut, s-au bătut sau au fost implicate în accidente rutiere uşoare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 10 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°