Miercuri, 27 aprilie, primul volum al romanului „Vicontele de Bragelonne“, de Alexandre Dumas, va fi distribuit cu ziarul, la preţul de 13,99 lei. Aventurile muschetarilor continuă în al treilea şi ultimul roman al seriei dedicate vitejilor d’Artagnan, Athos, Porthos şi Aramis.
Editura Adevărul publică în patru volume una dintre cele mai îndrăgite scrieri ale lui Alexandre Dumas, o poveste în care primejdiile şi enigmele se ţin lanţ. Povestea se desfăşoară la ani după întâmplările din „Cei trei muschetari" şi „După 20 de ani".
Acţiunea are loc în secolul al XVII-lea şi prezintă transformarea lui Ludovic al XIV-lea dintr-un tânăr lipsit de autoritate în „Regele Soare", unul dintre conducătorii care au marcat istoria Franţei. Totuşi, nici măcar monarhul care va ajunge să aibă cea mai lungă domnie din istoria monarhiilor europene (72 de ani) nu se descurcă singur şi are nevoie de ajutorul nepreţuitului d'Artagnan.
Îndrăgitul personaj al lui Dumas are o nouă misiune. D'Artagnan nu mai este căpitanul muschetarilor din pricina cardinalului Jules Mazarin. Ajuns în Anglia în scopuri personale, curajosul erou îndeplineşte dorinţa lui Ludovic al XIV-lea de a-l readuce la tronul Angliei pe Carol al II-lea. Deşi titlul romanului se referă la Raoul de Bragelonne, fiul adoptat de Athos, povestea principală este reinstaurarea lui Carol al II-lea.