Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centimetri puţini, victorii mari! Steaua - Dinamo 0-1

Publicat in Pro Sport, luni 25 aprilie 2011 ·

Steaua n-a reuşit să ridice blestemul din "Derby deRomânia" şi se vede depăşită în clasament de rivala din "Ştefan celMare". Mijlocaşul de sub 1,70 metri al lui Dinamo, Gabriel Torje, adecis cu o lovitură de cap partida din Ghencea

Regizorii dinamovişti şi cei stelişti au scris un derby viu, încare surprizele au stat în fiecare pasă. Capul lui Torje le-a adus"câinilor" încă o victorie în faţa marii rivale, chiar dacă joculroş-albilor a scârţâit în multe momente.

CLICK AICI PENTRU LIVETEXT

Cel mai aşteptat meci al nostru a ajuns să semene azi cu AlPacino în rolul său celebru din "Any given sunday". Nu, nu eduminică - Gigi şi LPF-ul n-au vrut să fie -, dar comparaţia rămâneîn picioare indiferent de zi. Steaua - Dinamo arată, aşadar, ca unbătrân obosit care a izbutit să piardă tot ce câştigase în viaţă,inclusiv dragostea celor dragi. Şi care, într-un singur moment,vrea să-şi recapete strălucirea. "Suntem în iad, domnilor!", unadintre replicile de efect ale americanului. Au început să aparăasemănările?

Derby-ul are această putere, de a readuce zâmbetul pe feţelecare timp de un sezon au stat încruntate. Pentru asta e nevoie însăde multă inimă, mai ales când miza e pierdută în punctele dintreoamenii de pe teren şi lider. Cîrţu, un oltean impulsiv, pare maipotrivit pentru acest job decât "Fălcosul" ardelean şi îi împingecu mişcări ample pe ai săi în cuşca "câinilor". Presiune! Moţicedează primul şi trimite în bara lui Bălgrădean (7). Mai multăpresiune! Bilaşco şutează în cross, dar goalkeeperul dinamovist seîntinde la maximum să scoată balonul (22). La fel şi la şutul luiTănase (35).

"NewDinamo" a fost "No Dinamo"

Roş-albii sunt acoperiţi de fumul torţelor şi se văd pe terendoar în dreptul propriei porţi. Bărboianu şi Torje încearcă să-ltaie pe dreapta, dar degeaba. Doar Alexe îi mai ajută cu un şutcare să-l sperie puţin pe Tătăruşanu. "So

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 47 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 3 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum o ora
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 2 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum 49 minute
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

România – Belgia se joacă AZI la Koln! Toate detaliile despre partida de la Euro 2024

Gandul acum 3 ore
Romănia, condusă de pe margine de Edi Iordănescu, va evolua, sâmbătă, de la ora 22.00, la Koln, în compania Belgiei, în al doilea meci din grupa E de la Campionatul European de fotbal. Tricolorii au nevoie de un punct în ultimele două meciuri, cu Be

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 5 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosarele aprobate în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus

Mediafax acum o ora
În cadrul Programului Rabla Clasic, au fost publicate noi liste care conţin 140 dosare aprobate pentru 389 autovehicule şi 10 motociclete. Pentru Programul Rabla Plus, a fost publicată o nouă listă care conţine 99 dosare aprobate pentru 176 autovehi

Euro 2024. Ziua în care milioane de români stau cu ochii pe Echipa Naţională: România întruntă Belgia. Se fac toate calculele: Un succes al României, sau chiar şi o remiză, le poate asigura tricolorilor prezenţa în optimi. Dacă România va învinge Belgia, în conturile FRF ar intra 12,75 mil. euro

Mediafax acum o ora
Una dintre cele mai mari surprize ale primei zile a fost înfrângerea Belgiei în faţa Slovaciei în Grupa E. Echipa lui Domenico Tedesco şi-a creat numeroase ocazii, dar nu a reuşit să le finalizeze, antrenorul recunoscând chiar el: „Nu pot spune echi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

28°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

32°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°