Ce ar putea avea în comun cursele de maşini sau de motocicletă, paraşutismul, bungee jumping-ul şi arta urbană? Atât criticii de artă, cât şi artiştii de stradă oferă un singur răspuns: "goana după adrenalină". Senzaţia de "cvasi-infracţionalitate", combinată cu nevoia de exprimare artistică, a făcut ca "street art-ul" să ia amploare şi în România, în ultimii cinci-şase ani, deşi originile acestui curent datează încă din timpul Greciei Antice şi a Imperiului Roman.
Vezi FOTOGALERIE cu artiştii de stradă şi lucrările lor
Ce este însă arta urbană şi cum este ea văzută în România? Reprezentanţii de la nivel artistic academic din ţară şi tinerii care scot pe furiş spray-urile din rucsacuri ca să deseneze pe ziduri au căzut de comun acord: este o "formă alternativă de artă", care nu încetează a fi artă doar pentru că lucrarea apare pe o clădire sau la metrou şi nu este expusă într-un muzeu.
"Arta urbană, ca orice formă de artă e doar o exprimare a artistului. E vorba doar de a exterioriza. Omului respectiv nu-i pasă neapărat că arta lui nu e văzută, căci poate fi ştearsă chiar următoarea zi. Poate să nu o vadă nimeni în afara lui", spune Alex Iatan, un fotograf care preia expresivitatea străzii şi să o transpună în fotografiile lui.
Un alt artist urban, activ în cartierele Bucureştiului de aproximativ şase ani şi cunoscut sub pseudonimul Diego, susţine că "street art-ul este un fenomen, la fel ca breakdance-ul, hip hop-ul, muzica în general".
Ori artă, ori "gesturi de purgaţie psihologică"
Criticul şi istoricul de artă Pavel Şuşară explică, pentru adevarul.ro, că acest curent "este o formulă alternativă care implică un anumit tip de democratizare a expresiei artistice". El recunoaşte, însă, că nu orice manifestare de acest gen poate trece drept artă: "Există, bineînţeles, lucrări bine făcute care comunică ceva, dar există şi impos
