De când lumea şi pământul parcă, românului îi este dat s-o ţină tot într-o sărbătoare. Şi vorba ceea, sănătoşi să fim, că de celelalte se ocupă Domnul.
Recent, citeam că în topul marilor sărbători creştin-ortodoxe, Învierea Domnului ar ocupa locul fruntaş, urmată de Naşterea Domnului şi Botezul Domnului. Între acestea, o droaie de alte rânduieli bisericeşti îşi fac simţită prezenţa, cu o intensitate mai mică sau mai mare, în funcţie de context.
De sărbători, familia renaşte. Pentru gospodinele cu tradiţie, orice cruce roşie în calendarul creştin-ortodox este un motiv de bucurie. Pregătirile încep cu cel puţin o zi înainte. De la spălatul covorului cu oţet, cât să împrospăteze culorile, până la carminul unghiilor sidefate, femeile, în deplinătatea vârstei, deretică prin casă cât e ziua de lungă, în spiritul sărbătorii. Şi ce minunăţii mai ies din mâinile lor!…
În vremea asta, bărbatul, sătul până peste cap de muncă, începe să-şi facă planuri. Fericiţii posesori de autoturisme fac plinul, şi de rezervor, şi de băutură, duc maşinile la spălătorie şi aleg locul de grătar. Apoi, de le mai rămâne vreo oră liberă, o odihnesc temeinic.
Copiii, dragii de ei, în pauzele de desene animate sau de jocuri pe calculator, salivează pe lângă crătiţi, cuprinşi şi ei de farmecul sărbătorii.
De la o vreme, popasurile spirituale parcă nu-şi mai poartă însemnătatea fără aspectul material al nesaţului. Şi ce moment ar fi mai bun pentru cumpărături în exces decât ceasul de sărbătoare? Coşuri pline până la refuz de pluşuri, baterii de baie, crătiţi, plasme, conserve, ouă, şampoane anti-mătreaţă, ici-colo câte un cap bălan de copil mânjit până la urechi de ciocolată ieşind din spatele baxului de hârtie igienică, aşteaptă să fie duse la casă şi acasă. Taţi, mame, fraţi şi surori, reuniţi într-o atmosferă caldă, de familie.
După ospăţ, familia reunită, cu ulti
