Nu ştiu ce i-a adus iepuraşul Elenei Udrea, dar cu siguranţă ştim ce cadou nesperat a primit din partea adversarilor de la PNL. Bine, fie şi PC dacă chiar insistaţi.
Grăbiţi precum fata mare la măritat – deh, o vorbă veche din popor – liderii Alianţei de Centru Dreapta (şi mi-a luat ceva vreme să-mi amintec denumirea, pentru că tentaţia e să scriu Alianţa Creştin-Democrată) s-au bulucit săptămânile trecute să împânzească Capitala cu bannere şi afişe în care li se cerea locuitorilor nu doar să apere Bucureştiul de Elena Udrea, dar şi să semneze pentru referendum. Mobilizare, frate! 100.000 de semnături.
Numai că de fiecare dată când graba strică treaba (offf, zicale, zicale, zicale!), Chiliman, Piedone şi Co. s-au trezit în offside. Pentru că odată referendumul aprobat, dar în formula retorică a PDL, liberalii şi conservatorii şi-au dat seama (oare şi-or fi dat, apropo?) că după ce-au îndemnat la strângerea rândurilor pentru plebiscit, acum trebuie să le rupă. Nu de alta, dar cu îndemnuri de genul „Semnează pentru referendum” nu faci altceva decât să-i aduci popor la urne doamnei Udrea. Care nu are decât să salute minunata campanie făcută de penelişti şi pecişti pe banii lor. Sunt curios cine e autorul ideii geniale şi cât a fost nota de plată! A, da. Şi cine plăteşte? Nu mai fac trimiteri la alte vorbe populare.
P.S.
Haideţi să nu înţelegem din cele de mai sus că agreez ideea acestui referendum, cu întrebări pentru copii de patru anişori. E spectacol, de fapt nici măcar spectacol, ieftin.
La fel de deranjantă este însă şi lipsa unei alternative din partea Opoziţiei la proiectul de lege a Capitalei propus de PDL. Ori poate domnilor de la PSD, PNL şi PC le place cum arată Bucureştiul. Să înjuri la Elena Udrea, să înjuri la oricine, nu e suficient.
Nu ştiu ce i-a adus iepuraşul Elenei Udrea, dar cu siguranţă ştim ce cadou nespera