Bruxelles-ul înţelege supărările Italiei şi Franţei, e de acord că regulile pentru reintroducerea controlului la graniţe trebuie discutate, dar suspendarea din Schengen nu este o opţiune. “Vrei să te suspenzi, trebuie să ieşi din UE”, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE).
În timpul întâlnirii de la Roma dintre liderii Franţei şi Italia, la Bruxelles, reprezentanţii Comisiei Europene explicau răspunsurile la propunerile celor două state membre. "Nu cred că e dorinţa vreuneia dintre ţările care se întâlnesc astăzi la Roma să se suspende din Schengen. Nu discutăm de suspendare. Este oricum imposbil. Acordul Schengen este parte din tratatele de aderare la UE şi nu poţi pur şi simplu să te suspenzi. Trebuie să ieşi din UE ca să te suspenzi din Schengen", a declarat Olivier Bailly, unul dintre purtătorii de cuvânt ai CE.
Comisia Europeană a apreciat că discuţiile dintre Franţa şi Italia pe tema valului de imigranţi ilegali sunt o veste bună după disensiunile dintre cele două ţări. Reprezentanţii săi au precizat ieri că, la începutul lunii mai, vor veni cu propuneri pentru situaţiile excepţionale ce pot apărea în interiorul Schengen. „Pentru Comisie, e clar că aceasta este o oportunitate pentru a rediscuta o parte din prevederile din Codul Schengen în legătură cu un posibil mecanism în care membrele să poate restabili controalele interne, de exemplu, pentru o porţiune din graniţele lor", a mai precizat Bailly.
Potrivit acestuia, fiecare dintre cele două ţări a interpretat, în mod diferit, articolul 23 care prevede cele două situaţii excepţionale în care, în interiorul Schengen, pot fi luate măsuri pentru reintroducerea controlului la frontiere. El a mai precizat că intenţia CE este de a aduce clarificări pe această temă până pe data de 4 mai, dar şi de a pregăti un mecanism prin care toate statele membre să reacţioneze împreună a