Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe cine bucură slăbiciunea euro?

Publicat in Bursa, miercuri 27 aprilie 2011 ·

* Analistul Florin Cîţu: "Fluctuaţiile cursului de schimb din ultimele două luni nu reflectă o economie puternică, în condiţiile unei inflaţii mari".

Euro a atins, ieri, pentru a doua oară consecutiv minimul ultimelor 13 luni. Banca Naţională a Româ-niei (BNR) a afişat, ieri, un curs de schimb de 4,0735 lei/euro, nivel care nu a mai fost înregistrat din 30 martie 2010, când euro era cotat la 4,0729 lei.

Aprecierea puternică a leului faţă de moneda europeană, chiar dacă nu are efecte imediate, are avantaje şi dezavantaje pe termen lung.

La nivel macroeconomic, întărirea leului ajută Banca Centrală să controleze inflaţia, care în luna martie s-a accelerat şi a ajuns la 8%, ca urmare a creşterii preţurilor la combustibili şi alimente. În aceste condiţii, guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că BNR va revizui în urcare prognoza de inflaţie de 3,6% de la sfârşitul acestui an.

Săptămâna trecută, guvernatorul Băncii Centrale a spus că aprecierea leului este greu de contracarat, în condiţiile în care dobânzile sunt dificil de redus, iar la nivel mondial există un exces de lichiditate. Exis-tă printre unii analişti o temere certă vizavi de un atac speculativ pentru aprecierea monedei naţionale.

Alţi analişti sunt de părere că avantajele aprecierii monedei naţionale vor fi resimţite de cei care au credite în euro şi de investitorii străini, în schimb, cei afectaţi vor fi exportatorii români.

Analistul economic Călin Rechea ne-a precizat că cei care au credite în euro pot fi avantajaţi, dar depinde şi de veniturile lor salariale, deoarece se pot afla într-o poziţie dificilă de rambursare a creditului.

În opinia sa, Banca Centrală ar fi putut declanşa această apreciere, iar alţii ar fi preluat-o, însă în oricare dintre situaţii, mişcarea cursului de schimb este forţată.

Călin Rechea a adăugat că printre cei avantajaţi de întăr

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 56 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 56 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum o ora
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 4 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/35°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

17°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°