Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clubul de Petarde Dinamo

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 26 aprilie 2011 ·

El Clasico al nostru a fost pînă la urmă un El Jalnico dîmboviţean, un fîs în care singurul gol s-a marcat din întîmplare, lucru recunoscut şi de Ioan Andone în conferinţa de presă. Singurul lucru exploziv, despre care se va vorbi şi în Europa zilele următoare, e modul în care fanii lui Dinamo şi-au procurat torţele şi fumigenele. Înainte de meci, jucătorii lui Andone au aruncat galeriei mingi şi fulare. Unul dintre ei, Moţi, susţin jandarmii, n-a avut nici măcar forţă să lanseze fularul care a aterizat în faţa unui jandarm. Mărinimos, organul l-a cules de jos şi a vrut să-l paseze fanilor, doar că suvenirul era mai greu decît orice lucru tricotat pe care pusese mîna în viaţa lui. Înăuntru, în loc de căptuşeală, se odihneau cuminţi 4 torţe.Aşadar, în lipsă de fotbal, jucătorii lui Dinamo s-au transformat în calfe de ultraşi. De ce să i se deschidă fanului dosar penal, dacă Moţi şi Torje pot băga în stadion şi o bombă cu ceas? Că doar pe ei, zeii Ligii 1, nu-i controlează nimeni în apărători şi în şort. Avem de-a face cu un exemplu de ingeniozitate care întrece trucul cu monede de 1 şi 5 lei îndesate în automatele de dulciuri din Germania, la începutul anilor ‘90.

La conferinţa de presă, Andone s-a enervat rău, pe ziarişti. “Aţi văzut voi torţele?” Cînd i s-a răspuns senin că da, antrenorul lui Dinamo a dat înapoi, apoi a ridicat din umeri: “Am văzut şi eu fularele, n-aveau nimic ciudat, aşa au venit de la magazinul clubului”. Aflăm, în consecinţă, că nu Moţi şi-a cusut petardele în fulare la şedinţa tehnică, ci ele au venit deja preparate. În cazul acesta, clubul Dinamo se poate felicita, a dat marele tun pe piaţa de mechandising. De azi, în shopul din Ştefan cel Mare, doritorii îşi pot procura fulare cu surprize, un fel de gumă Turbo. Poţi avea şansa să nimereşti un fular cu un kil de făină. Sau cu salam de Sibiu. Îl feliezi şi-ti rupi cuţitul. Înăuntru, o

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 6 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°