Mesajul a fost trimis. Multumesc!

L-a convins galeria? Ioan Niculae vrea să cumpere Rapidul!

Publicat in Pro Sport, marți 26 aprilie 2011 · ·

Patronul Astrei, Ioan Niculae (foto), s-a îndrăgostit de galeriaRapidului la finalul jocului de vineri, terminat la egalitate, 0-0.Numai că, dincolo de felicitările de complezenţă, el chiar are degând să-şi ducă proiectul la bun sfârşit şi să cumpere clubul de laCopos pentru a-i avea la fiecare meci pe fanii alb-vişinii!

Patronul giuleştenilor este dispus să renunţe la echipă, mai alesdupă evenimentele care s-au petrecut la Rapid în ultima săptămână.Plecarea lui Spadacio şi greva jucătorilor l-au pus pe gânduri peCopos, care este gata să vândă echipa şi să se retragă din fotbal,lucru pe care, la nivel declarativ cel puţin, încearcă să-l facă deaproximativ trei ani. În 2008, a fost aproape să-i vândă clubul luiFathi Taher, iar în iarna lui 2010 a avut o a doua tentativă,tratativele cu omul de afaceri german Lutz Stache eşuând şiele.

Şumi facelobby pe lângă Niculae

Iar acum urmează runda a treia. Azi va avea loc prima întâlnireîntre cei doi oameni de afaceri, unde se vor discuta primeledetalii ale eventualei treceri a Rapidului în posesia lui Niculae.De asemenea, mai există un atu în sprijinul afacerii: MariusŞumudică are o relaţie foarte bună cu finanţatorul ploieştenilor,făcând lobby pe lângă acesta pentru a investi la gruparea"feroviară" din vară. Ar fi a doua tentativă a lui Niculae de aachiziţiona unul dintre granzii Capitalei, după ce a încercat săcumpere pachetul majoritar la Dinamo. În toamnă, acesta nu s-aînţeles cu Nicolae Badea şi Cristi Borcea, care nu au vrut sărenunţe la conducerea clubului dinamovist.

8 milioane deeuro trebuie să-i restituie George Copos lui FathiTaher după episodul 2008

15 milioane deeuro a oferit Lutz Stache în iarna lui 2010 pentru51% din acţuinile Rapidului

PROBLEME / Ataculde Europa: Herea, Pancu şi Ciolacu!

Accidentările lui Sburlea şi Cassio şi "fuga" lui Spadacio i-aulăsat

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°