Robert
Plimbare pe Croisette cu Brigitte Bardot
S-ar părea că secţiunea Cannes Classics prilejuieşte şi alte nostalgii decât cele strict cinematografice. Ziarul "Le Figaro" a refăcut atmosfera anilor '50, când plaja era locul întâlnirilor nonformale ale participanţilor, când festivalul nu era "ascuns în spatele barierelor prevăzute cu un serviciu de pază incredibil de musculos", iar lampionele nu fuseseră înlocuite cu spoturile unui "târg al imaginilor".
În 1953, amintea Valéry Lejeune, artiştii, regizorii şi producătorii "se băteau" să ajungă la Cannes, unde râsetele răsunau în timpul unui grătar pe plajă sau al unui joc de petanque. În 1953, când "Palme d'Or" revenea filmului "Salariul groazei", al lui Henri-Georges Clouzot, avându-l ca protagonist pe Yves Montand, Kirk Douglas, fără ochelari negri sau gărzi de corp, se bronza pe plaja Cannes-ului, străduindu-se, ca toţi ceilalţi mari actori ai vremii, să facă parte integrantă din decor. Banii nu curgeau în valuri, dar râsetele însoţeau petrecerile improvizate în faţa vilelor, de la care Anouk Aimée pleca către ora 5 dimineaţa. În locul marilor hoteluri de lux erau restaurante obişnuite, cum ar fi "Casa Pescarilor", la care venea în fiecare zi la dejun Brigitte Bardot, "sex-simbolul" acelor ani, iar la amiază, de la "Martinez", restaurantul unde se strângeau de obicei italienii, se putea auzi râsul plin al Sophiei Loren. Pe terasa hotelului "Carlton" puneau ţara la cale Bob Nicholson şi Bob Rafelson, iar în 1987, la "Majestic", Sandrine Bonnard, regizorul Maurice Pialat şi Depardieu sărbătoreau la un pahar premierea cu "Palme d'Or" a filmului "Le Soleil de Satan". Oricând, Jean-Paul Sartre putea fi găsit pe plajă, în costum de baie, aceeaşi plajă pe care se proiectau scene din filmul "No Exit" (1962), realizat de Tad Danielewski după piesa sa cu acelaşi nume şi premiat cu "Ursul de Aur.
Se
