Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Azoiţei, violonist:„Muzica lui Enescu are un parfum de neegalat“

Publicat in Adevarul, marți 26 aprilie 2011 ·

Violonistul care a înregistrat, alături de pianistul Eduard Stan, prima integrală mondială George Enescu pentru vioară şi pian spune că prin muzica compozitorului român a deschis sufletele occidentalilor. Remus Azoiţei (40 de ani), singurul român angajat vreodată de Academia Regală de Muzică din Londra şi, în acelaşi timp, unul dintre cei mai tineri profesori ai prestigioasei instituţii, spune că îşi serveşte mai bine ţara din Marea Britanie.

„Adevărul": Veniţi în fiecare lună aprilie să cântaţi la Ateneu. De ce alegeţi tocmai această lună pentru concertele dvs. din România?

Remus Azoiţei: Simplu. La noi, este vacanţă de Paşte la Royal Academy of Music din Londra, unde sunt profesor. Deranjez mai puţin plecând în această perioadă şi vin cu bucurie, de fiecare dată, în România.

Aţi interpretat pe 14 şi 15 aprilie, la Ateneu, „Concertul pentru vioară şi orchestră, în si minor, op. 61" de Edward Elgar. Aţi adus, astfel, în faţa publicului românesc un spirit britanic mai puţin cunoscut aici...

Da, acest concert e puţin cântat, fiind foarte lung, de 50 de minute. Elgar este o epitomă a spiritului englezesc în muzică, cu o anumită nobleţe discretă, cu cuvinte mai mult nerostite decât rostite. Muzica lui reprezintă toate aceste valori. Trăind la Londra, este o bucurie să prezint publicului românesc o lucrare atât de iubită şi de des cântată în Anglia. Elgar se cântă în Vest tot timpul, ca şi Ceaikovski, însă la noi, din păcate, este mai puţin interpretat.

Dacă în România îl cântaţi pe Elgar, în Marea Britanie şi în lume îl interpretaţi mai mult pe Enescu. Este acesta un schimb echitabil între cele două culturi în care trăiţi?

Simt nevoia să aduc ce-i mai bun din mine oriunde m-aş afla. Mă bucur că am cântat Elgar aici, în România. În schimb, cu cât am îmbătrânit, am înţeles că eu îmi port servi mult mai bine ţara d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Seară de poezie în Iulius Town, cu Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Răzvan Țupa și alte nume consacrate, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara

Press Alert acum 29 minute
Încă de la inaugurare, Iulius Town a sprijinit inițiative cultural-educative, aducând programele culturale mai aproape de public. În această săptămână, în orașul de pe Bega are loc Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), iar

Apele Române Dobrogea Litoral Contractele de închiriere pentru sectoarele de plajă cu destinație turistică au încetat la termen

Ziua Constanta acum o ora
Apele Române Dobrogea Litoral anunță că contractele de închiriere pentru sectoarele de plajă cu destinație turistică au încetat la termen, iar operatorii economici au obligația de a preda terenurile libere de sarcini. Mulți operatori economici au st

Guvernul francez anunţă suspendarea reformei pensiilor până la alegerile prezidențiale din 2027, în încercarea de a evita o moţiune de cenzură

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul francez Sébastien Lecornu a anunţat marţi, în Adunarea Naţională, că va propune suspendarea reformei pensiilor ‘până la alegerile prezidenţiale’ din 2027, într-o tentativă de a depăşi

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 59 minute
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Crește salariul minim în România? Fostul ministru a făcut anunțul: „Vă asigur de acest lucru!”

Cancan acum 37 minute
Vești bune pentru români! Deși situația economică actuală la noi în țară nu este una tocmai bună, iar Guvernul condus de Ilie Bolojan a luat mai multe măsuri dure, salariul minim ar putea crește în curând. Un fost ministru a făcut anunțul. Află, în

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Veşti proaste de la FMI: Economia României va creşte cu doar 1% în 2025, în timp ce prognozele pentru inflaţie şi şomaj se înrăutăţesc

Ziarul Financiar acum o ora
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a publicat astăzi prognozele economice de creştere la nivel Global, în versiunea de toamnă. Astfel, economia România ar urma să crească cu doar 1% în 2025, iar în 2026 creşterea va fi de 1,4%. Totuşi, FMI păstrează

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum o ora
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum 2 ore
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

Vremea

București
acum

14°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/13°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

5°/13°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°