Ceahlăul Piatra-Neamţ a promovat sâmbătă matematic în primul eşalon fotbalistic, prilejuindu-i lui Gheorghe Ştefan-"Pinalti" să revină printre scandalagiii din prima divizie.
În Seria a II-a, concitadinele ACU şi UTA au mimat fotbalul în Vinerea Mare.
"Am îngustat terenul cu câţiva metri, pentru ca echipa să fie mai unită! În plus, cum e criză, am făcut economie la var!", a spus Sandu Ţamboi, "secund" la ACU.
Rezultatele etapei a 23-a:
Seria I: Concordia Chiajna - Steaua II 3-2, Săgeata Năvodari - FC Snagov 2-0, Gloria Buzău - Delta Tulcea 0-1, Dinamo II - Farul Constanţa 3-0, CF Brăila - Viitorul Constanţa 0-0, CS Otopeni - Astra II 1-0, Dunărea Galaţi - FC Botoşani 2-0, Juventus Bucureşi - Ceahlăul 1-3.
Clasament: 1. Ceahlăul (59 de puncte); 2. Săgeata (50 p); 3. Concordia (47 p).
Seria a II-a: ACU Arad - UTA 0-0, CS Mioveni, Unirea Alba-Iulia 4-0, Voinţa Sibiu - FC Argeş 1-1, Arieşul Turda - ALRO Slatina 0-0, Gaz Metan Craiova - Mureşul Deva 3-1, FC Bihor - FC Silvania 3-0, Petrolul - Poli Iaşi 1-1.
Clasament: 1. Petrolul (44 p); 2. FC Bihor (43 p); 3. CS Mioveni (41 p).
Minerul Lupeni s-a retras din campionat în timpul turului; UTA a fost penalizată cu 12 puncte şi nu are drept de promovare; Silvania s-a retras din campionat la sfârşitul turului.