Insurance Institute for Highway Safety (IIHS), organizație nonprofit care realizează teste de siguranță pentru vehicule la solicitarea companiilor de asigurări din Statele Unite, a dat publicității astăzi rezultatele primelor teste independente realizate pe două vehicule aflate în topul atenției publicului în acest an.
Nissan Leaf, mașină propulsată de un motor electric, și Chevy Volt, un hibrid, au primit ratingul maxim ”Good” (bun) la toate testele la care au fost supuse (impact frontal, impact lateral, rostogolire și impact din spate).
„Greutatea mai mare, pusă pe seama bateriilor, dă modelelor Leaf și Volt un avantaj în fața altor mașini cu dimensiuni asemănătoare”, a declarat Joe Nolan, șeful IIHS. Conform acestuia, cele două mașini au fost testate la fel ca orice alt vehicul.
„Structura mașinii trebuie să protejeze habitaclul astfel încât acesta să rămână intact în cazul unui accident. De asemenea, centurile de siguranță și airbagurile trebuie să ferească ocupanții de impactul cu suprafețele dure din interiorul sau exteriorul vehiculului”, a menționat Nolan.
Pe lângă protejarea pasagerilor din vehicul de eventuale răniri din cauza ciocnirii cu suprafețe dure, atât Leaf cât și Volt au fost construite astfel încât și compartimentul destinat bateriilor să rămână intact.
„Nu am observat deformări nici măcar la structura care susține bateriile”, a spus Nolan adăugând că singura diferență în testarea acestor vehicule față de cele convenționale a fost legată de verificarea caroseriei pentru a nu exista scurgeri de energie de la baterii.
Din fericire, sistemele care „taie” alimentarea cu energie în momentul impactului au funcționat ireproșabil protejând atât ocupanții cât și persoanele care au intrat în contact cu mașina după test de orice potențial șoc electric.