Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Wesley şi-a făcut formaţie! Mijlocaşul Vasluiului cântă la chitară şi la mandolină

Publicat in Pro Sport, marți 26 aprilie 2011 ·

Plecat dintr-o familie nevoiaşă, asemenea multor fotbaliştibrazilieni, mijlocaşul lui FC Vaslui, Wesley Lopes, are o pasiuneinedită: muzica pagode. El şi-a făcut o formaţie în ţara natală,care se numeşte Pele Morena, în traducere: piele măslinie sau pielebronzată. Wesley "evoluează" la chitară şi la mandolină!

Când se află în vacanţă, Wesley nu este atras de marile metropolevest-europene, ci se duce glonţ către familia sa din Brazilia.Acolo îşi adună fraţii şi prietenii în jurul mamei sale şidistracţia începe lângă un grătar. "Nu plec nici la Londra,nici la Paris, pentru că acasă mă simt cel mai bine, iubesc să-mifie casa plină şi să mă întâlnesc cu toţi prietenii", ne-apovestit Wesley.

A datspectacol cu 100 de fani!

Sud-americanul îşi reuneşte toţi amicii, nu neapărat pentru grătar,ci pentru a cânta ore în şir muzica preferată a brazilienilor,pagode. "Avem şi formaţie. Când mă duc acasă, ne strângemtoţi şi cântăm. Odată am dat şi spectacol, cred că erau în jur de100 de oameni, a fost distracţie maximă, ne-au aplaudat. Cred că,dacă m-aş lăsa de fotbal, mi-aş găsi uşor alt job", acontinuat brazilianul, care n-a ezitat să glumească pe seamafaptului că ar putea chiar să cânte la bătrâneţe la nunţi şi labotezuri.

Pagode este un stil de muzică brazilian, cu originea înSalvador, ce poate fi considerat un subgen al sambei

10goluri a înscris Wesley în acest campionat pentruFC Vaslui

Eu m-am născut într-o familie săracă şi nu pot săuit de unde am plecat şi mai ales nu pot să-mi uit prieteniialături de care poate am împărţit un colţ depâine

Wesley Lopes, mijlocaş FC Vaslui

Plecat dintr-o familie nevoiaşă, asemenea multor fotbaliştibrazilieni, mijlocaşul lui FC Vaslui, Wesley Lopes, are o pasiuneinedită: muzica pagode. El şi-a făcut o formaţie în ţara natală,care se numeşte Pele Morena, în traducere: piele măs

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: temperaturi mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum 55 minute
23 - 30 septembrie Valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordice şi centrale şi în general deficitar în restul teritori

Mai mulți elevi sunt acuzați că au răpit și violat o colegă, în timpul unei excursii la munte. Victima susține că a fost drogată și ulterior abuzată

Ziare.com acum 55 minute
Mai mulți elevi ai unui colegiu din Brașov vor fi audiați la sediul DIICOT într-un dosar extrem de grav, ce vizează acuzații de viol, agresiune sexuală, lipsire de libertate în mod ilegal și pornografie infantilă. Ancheta, inițial clasată din lipsă

Meteorologii anunță un octombrie neobișnuit. Cum vor fi temperaturile și care vor fi cantitățile de precipitații

Ziare.com acum 43 minute
Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite şi în luna octombrie, anunţă marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 23 septembrie - 21 octombrie. În prima săptămână din octombrie, cantităţile de precipitaţii se vor situ

Două femei au rămas fără 325.000 de euro după ce au fost convinse că ”au o relație sentimentală” cu Brad Pitt

Ziare.com acum 25 minute
Poliţia spaniolă a arestat cinci persoane acuzate că au înşelat două femei cu 325.000 de euro, dându-se drept starul hollywoodian Brad Pitt pe internet, relatează The Guardian. Suspecţii au luat legătura cu femeile pe o pagină de internet destinată

Japonia - Alertă de tsunami după un cutremur cu magnitudinea 5,9

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 5,9 în apropierea insulei Torishima, o insulă din Pacific situată la aproximativ 600 de kilometri sud de Tokyo, a declanşat marţi un mic tsunami care a lovit arhipelagul Izu, relatează Reuters. Un val înalt de 50 de centi

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov în dosarul privind conflictul din Pantelimon

Ziua Constanta acum o ora
Poliţişti din Capitală pun în executare, marţi dimineaţa, 24 septembrie 2024, 11 mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulb

„Suntem în pragul unui război total” între Liban și Israel, avertizează șeful diplomației UE

G4Media acum 32 minute
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a avertizat luni că actualul conflict dintre Israel şi Hezbollahul libanez ameninţă să scufunde Orientul Mijlociu într-un „război total”, notează AFP, transmite Agerpres. „Pot spune că suntem aproape în pra

Zelenski cere un efort comun pentru pace: ”Putin a furat deja multe, dar nu va reuşi niciodată să fure viitorul lumii” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat la sesiunea plenară a Summitului viitorului că îi invită pe toţi liderii să continue să sprijine eforturile comune pentru un viitor drept şi paşnic. Putin a furat deja multe, dar nu va reuşi nici

Preşedintele Klaus Iohannis, în SUA, pentru a participa la lucrările celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale ONU

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla marţi şi miercuri în SUA, pentru a participa la lucrările Adunării Generale ONU, care vor avea loc în perioada 24 - 25 septembrie. În intervenţia naţională în plenul Adunării Generale a ONU, Klaus Iohannis va e

Declin al preţurilor petrolului luni, din cauza activităţilor economice dezamăgitoare din zona euro

News.ro acum 3 ore
Preţurile petrolului au scăzut luni, deoarece activitatea dezamăgitoare a afacerilor din zona euro a contribuit la îngrijorările legate de cererea slabă, transmite Reuters. Contractele futures pentru ţiţeiul Brent, cu livrare în noiembrie, au scăzut

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

14°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/29°