Carmen Bejan şi Sergiu Florea, studenţii măcelari de la Medicină, au termen de judecată astăzi, însă sunt duşi degeaba în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care le hotărâsc soarta, sentinţa acestora urmând să fie definitivă.
Carmen Bejan şi Sergiu Florea, studenţii acuzaţi că au ucis şi tranşat un rom de 65 de ani în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara au termen de judecată astăzi la Curtea Supremă. Ei sunt duşi degeaba în faţa instanţei de judecată, deoarece au cerut amânarea termenului de judecată pentru a-şi angaja avocaţi.
Crimă în căminul de la Medicină
Sergiu Florea şi Carmen Bejan, ambii de 20 de ani, l-a ucis şi tranşat pe Trifu Schroth în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, în 31 iulie 2009. Cei doi tineri l-au ademenit pe romul de 65 de ani la cămin, cu promisiunea că studenta o să facă sex cu el în schimbul a 500 de euro. În urma neînţelegerilor, studenţii l-au ucis pe rom, apoi l-au tranşat cu un cuţit cu leduri şi l-au pus în portbagajul Mercedesului romului, parcat în faţa căminului.
Romul milionar tranşat la Medicină, îngropat ca săracii: minciuna sicriului de 15.000 €
Victima tranşată de ziua ei, ascunsă în portbagaj
Cadavrul lui Schroth a fost găsit în 1 august, chiar de ziua lui, de anchetatori. Sergiu a fost prins în 1 august 2009, în timp ce încerca să îşi ia viaţa, în baia unui apartament din Calea Şagului, închiriat de iubita sa. După numai o zi, în 2 august, iubita sa, Carmen Bejan, s-a predat de foame poliţiştilor din Complexul Studenţesc din Timişoara, după ce a bântuit străzile şi parcurile oraşului în timp ce poliţiştii din toată ţara o dăduseră în urmărire generală.
Văduva romului transat la Medicină: „strănepotul lui Trifu ştie de crimă şi e îngrozit"