Dar adevărata delectare a acestor zile este spectacolul oferit de „golanul cel bătrân“Vantu care îi dă sfaturi utile în viaţa de mogulaş la început de drum junelui Ghiţă. De la care însă ar avea de învăţat multe. În primul rând lecţiile elementare, pe care fie că le-a uitat în disperarea prăbuşirii, fie le ignoră de când beţia puterii i-a luat minţile. Atunci când ai ajuns atât de rău că nu mai ai bani cash ca să plăteşti armata de bodyguarzi sau recuzarea judecătorilor prea rapizi sau băgăreţi, şantajezi mai cu fereală, mai cu stil. Nu-ţi subestimezi adversarul, un afacerist făcut dintr-un aluat dur, din moment ce a agonisit 300 de milioane de euro şi care e clar că nu a luat Realitatea ca să-ţi asigure ţie vindecarea rotulei în linişte, nu-l tratezi ca pe bulibaşii, golanii, sindicaliştii de la PetromService sau clanurile cu care eşti obişnuit să negociezi argintul industrial furat de la fabrică. Dar, mai ales, înainte să crezi că l-ai dat gata cu ameninţări de genul „îţi rupem gâtul dacă ne încurci“, îţi pui securiştii de la Gelsor să caute în CV-ul neoficial al omului. De acolo ai fi putut vedea c㠄prea micul şi naivul“ pe care îl crezi „prins între două grupări uriaşe“ a scăpat cu faţa curată din dosarul Jimbolia II, pentru că i-a turnat la procurori pe toţi tovarăşii de drum.

Dacă Vântu nu ar fi fost atât de pătruns de propria măreţie şi statură de oligarh şi nu ar fi ajuns să creadă în propriile fantasmagorii şi în mitul autocreat şi întreţinut de intelectualii şi politicienii cumpăraţi la kilogram ca fierul vechi, ar fi fost mai atent. Şi la Ghiţă, şi la procurori, şi la Băsescu. S-ar fi prăbuşit de pe o cracă mai joasă şi în cădere nu ar fi ajuns să strige cu regret şi frustrare adevărul bine ascuns sub crusta groasă de bluf: „Bă, eu am făcut eforturi disperate să nu mă dau în fapt de unde vin şi cine sunt“. Chestia e c㠄s-a dat în fapt“ în râset