Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Porumboiu: „Cu Oţelul nu se greşeşte niciun aut“

Publicat in Adevarul, marți 26 aprilie 2011 ·

Într-un clasament al echipelor avantajate de centrali în 2011, Galaţiul e pe primul loc. Adrian Porumboiu, cel mai defavorizat, nu suportă „umilinţa“. Pe final de campionat, echipele de la vârf ridică problema arbitrajului. Porumboiu e cel care conduce corul contestatarilor.

Campionatul rămâne deschis pe final, iar arbitrii pot deveni decisivi în stabilirea ierarhiei finale. De pe locul 1, gălăţenii speră la Liga Campionilor, iar misiunea lor a fost oarecum facilitată şi de arbitraj. În etapele disputate în 2011, trupa lui Dorinel Munteanu s-a bucurat de un tratament „special" din partea fluieraşilor. La polul opus se află FC Vaslui, care nu a beneficiat de nicio greşeală de arbitraj pro, ci de şase împotrivă.

De altfel, Adrian Porumboiu acuză că Oţelul a beneficiat de arbitraje favorabile, iar echipa sa trebuia să fie deja campioană în Liga 1. „Dacă nu se făceau atâtea greşeli în defavoarea noastră, campionatul era terminat de mult. Am fi fost campioni deja. În situaţia de faţă nu pot face nimic, decât să fim îngăduitori cu arbitri după Paşte. Oţelul este vizibil ajutată de arbitri, nici măcar un aut nu se greşeşte contra lor. E o situaţie dramatică şi nu înţeleg de ce mi se întâmplă numai mie. E ceva ce îmi scapă şi nu am ce să fac. Iau lucrurile aşa cum sunt ", spune Porumboiu.

Printre cei favorizaţi de arbitri se numără şi timişorenii. Chivorchian evită să vorbească despre greşeli de arbitraj şi se rezumă la jocul echipei: „Nu vreau să intru în scandal, văd doar problema noastră. Dacă jucam noi mai bine şi eram atenţi, aveam cu 9 puncte mai mult".

"Adversarii să nu vorbească de arbitraj, că asta este neobrăzare. Eu aş avea multe de spus pe tema asta."

Marius Stan

director Oţelul

Greşeli de arbitraj în 2011

1. Oţelul Galaţi 6 pro 1 contra

2. Poli Timişoara 9 pro 6 contra

3. FC Vaslui 0 pro 6 contra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 5 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum o ora
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°