…luni, presedintele Ungariei, Pal Schmitt, a semnat decretul de promulgare a noii constitutii, aprobat deja in Parlament de Fidesz-KDNP. De la 1 ianuarie 2012, Ungaria va avea asadar o noua Constitutie, una care a starnit ingrijorare de-a lungul si de-a latul Europei, ba, am putea spune, de-a lungul si de-a latul intregii lumi. Din pacate, dupa cum spuneam in prima parte, de obicei din motive gresite.
I s-au reprosat, bunaoara, referintele la Dumnezeu, crestinism si familia traditionala. In introducere, de exemplu, se spune ca « recunoastem rolul Crestinismului in pastrarea nationalitatii ». Este ceva gresit ? Fara crestinarea impusa de Regele Stefan, Ungaria n-ar fi existat. Ar fi existat doar o mana de nomazi tragandu-si, din intamplare, sufletul in Campia Panonica. Departe de a fi scandaloasa, afirmatia e o simpla constatare a unei stari de fapt : prin crestinism, ungurii au devenit, dupa cum spune Constitutia, « parte din Europa Crestina ». In continuare, insa, se mai precizeaza ca « in acelasi fel, apreciem diferitele traditii religioase din tara noastra ». Unde e, asadar, problema? Te poti, sa zicem, revolta impotriva mostenirii Iluminismului – cum au facut-o multi oameni destepti, de la dreapta conservatoare (Edmund Burke), la stanga neo-marxista (Adorno si Horkheimer) – dar ar fi absurd sa-i contesti rolul in modelarea modernitatii. Nu te certi ca 1+1 fac 2 fara sa aluneci in penibil.
« Sustinem ca natiunea si familia sunt cele mai importante cadre de referinta ale coexistentei noastre » (« We profess that the most important frameworks for our coexistence are the family and the nation ») – o alta fraza care a inflamat spiritele liberale ale Europei, degeaba. Sa afirmi ca natiunea este cadrul de referinta al … coexistentei in cadrul unei natiuni poate fi, cel mult, usurel stupid redundant, dar atat. Daca ai zice ca liberalismul este cadrul gener