Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul sirian ar putea ajunge la ONU

Publicat in rfi, marți 26 aprilie 2011 ·

Franţa, Marea Britanie, Germania şi Portugalia au luat iniţiativa de a propune la ONU un proiect de rezoluţie, în vederea condamnării regimului sirian, pentru reprimarea violentă a manifestaţiilor din această ţară.

Chiar şi statele care întreţin relaţii amicale cu regimul sirian, precum Turcia sau Rusia şi-au exprimat în ultimele zile neliniştea în legătură cu maniera în care Damascul încearcă să-i reducă la tăcere pe manifestanţi. Şi asta într-un moment în care în mod paradoxal, prin ridicarea stării de urgenţă, manifestaţiile paşnice devin practic legale.

Regimul condus de preşedintele Bashar al-Assad a ales în mod evident soluţia militară pentru a înăbuşi contestaţiile fără precedent din ţara sa. Numărul morţilor este evaluat la aproximativ patru sute, de la izbucnirea mişcării contestatare, pe 15 martie.

În condiţiile în care ziariştii străini au fost invitaţi să părăsească ţara, iar puterea încearcă să controleze integral informaţia, se ştiu puţine lucruri despre arestările, anchetele şi celelalte forme de intimidare practicate de regim.

Pe de altă parte, comunitatea internaţională şi în special occidentalii nu prea ştiu cum să reacţioneze în cazul Siriei. Repetarea scenariului din Libia, altfel spus cel al unei intervenţii în favoarea contestatarilor este exclus. De altfel, în Siria nu a apărut deocamdată nici o mişcare insurgentă, contestatarii nu au pus mâna pe arme ca în Libia.

Statele Unite evocau posibilitatea decretării unor sancţiuni, dintre care unele destinate să-i vizeze special pe unii înalţi responsabili sirieni.

În ciuda reformelor promise de regim, reforme şi ele fără precedent în condiţiile unor contestaţii nemaiîntâlnite, sirienii nu sunt mulţumiţi şi cer acum de fapt înlocuirea actualului regim al partiduului unic Baas.

O întrebare de natură să le dea mult de gândit occidentalilor este şi cea leg

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 45 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°