Franţa, Marea Britanie, Germania şi Portugalia au luat iniţiativa de a propune la ONU un proiect de rezoluţie, în vederea condamnării regimului sirian, pentru reprimarea violentă a manifestaţiilor din această ţară.
Chiar şi statele care întreţin relaţii amicale cu regimul sirian, precum Turcia sau Rusia şi-au exprimat în ultimele zile neliniştea în legătură cu maniera în care Damascul încearcă să-i reducă la tăcere pe manifestanţi. Şi asta într-un moment în care în mod paradoxal, prin ridicarea stării de urgenţă, manifestaţiile paşnice devin practic legale.
Regimul condus de preşedintele Bashar al-Assad a ales în mod evident soluţia militară pentru a înăbuşi contestaţiile fără precedent din ţara sa. Numărul morţilor este evaluat la aproximativ patru sute, de la izbucnirea mişcării contestatare, pe 15 martie.
În condiţiile în care ziariştii străini au fost invitaţi să părăsească ţara, iar puterea încearcă să controleze integral informaţia, se ştiu puţine lucruri despre arestările, anchetele şi celelalte forme de intimidare practicate de regim.
Pe de altă parte, comunitatea internaţională şi în special occidentalii nu prea ştiu cum să reacţioneze în cazul Siriei. Repetarea scenariului din Libia, altfel spus cel al unei intervenţii în favoarea contestatarilor este exclus. De altfel, în Siria nu a apărut deocamdată nici o mişcare insurgentă, contestatarii nu au pus mâna pe arme ca în Libia.
Statele Unite evocau posibilitatea decretării unor sancţiuni, dintre care unele destinate să-i vizeze special pe unii înalţi responsabili sirieni.
În ciuda reformelor promise de regim, reforme şi ele fără precedent în condiţiile unor contestaţii nemaiîntâlnite, sirienii nu sunt mulţumiţi şi cer acum de fapt înlocuirea actualului regim al partiduului unic Baas.
O întrebare de natură să le dea mult de gândit occidentalilor este şi cea leg
